Cristina’s Friday Read #18 || productivitate, concentrare, disciplină și time-saving hacks

Good morning, squirrels,

Într-un univers paralel, probabil azi am fi sărbătorit faptul că suntem 1.000 de oameni abonați la acest newsletter (da, mă includ și pe mine la numărătoare, am fost prima care s-a grăbit să se înscrie, sunt fana mea nr. 1). Dar, în universul actual, sărbătorim faptul că suntem cu vreo 160 mai puțini decât eram săptămâna trecută. I-am dat afară pe toți cei care n-au deschis mail-urile mele timp de câteva vineri la rând. Inclusiv Mama (adică fana mea nr. 2). N-am cum altfel să-mi mențin reputația de teroristă.

Dacă tot am deschis subiectul cifre, mă frământă o chestie. Nu știu ce m-a apucat weekendul trecut de m-am uitat peste rata de click de la ce pun eu pe aici prin newsletter, ocazie cu care am observat diferența uriașă dintre clickurile pe articole (sar de 30%) vs cele la cărți (sub 2%!!?).

Așa că am o rugăminte: rupe-ți un minut din timp, apasă pe butonul de reply și răspunde-mi la următoarea întrebare, că poate-mi scapă mie ceva.
Motivul pentru care nu dai click pe linkurile de la cărți este că…
a) deja ai citit toate cărțile alea;
b) deja ai auzit de ele / le aveai pe vreun wishlist;
c) nu cumperi de pe Amazon (mă rog, acum nici nu mai pun link spre Amazon, ci spre propriul proiect);
d) nu citești în engleză;
e) nu citești cărți;
f) citești cărți, dar nu porcăriile pe care le recomand eu aici;
g) preferi să-ți tastezi singur în browser www.amazon.blabla și să cauți singur cartea, ca nu cumva să mă îmbogățesc din procentul de affiliate (dude, nu-ți face griji, am făcut £6.70 în ultimul an, nu-mi ajung să-mi iau nici măcar o copertă);
h) te-ai abonat pentru articole, de fapt;
i) ???

Așa. Acum că sunt cu un pas mai aproape s-o lămuresc și pe asta (sau să fiu și mai confuză decât eram până azi), să trecem la articole.

1. How To Tell If Someone Is Truly Smart Or Just Average

E un link pe care ar fi trebuit să-l trimit în newsletterul de săptămâna trecută, dar l-am încurcat așa că revin acum cu el. Această erată modernă! happy

2. Gentle Reminder: Still No Public Email

Peste tipul care a scris articolul ăsta am dat prin blogul lui Cal Newport. E un meseriaș care a renunțat la mail în 2015, decizie care a supărat câțiva oameni.

„I was spending hours each day answering emails. It cut into my time researching, building, editing and writing (not to mention time with my family).”

E o decizie extremă, dar nu-l judec. Mail-ul te poate face s-o iei razna dacă nu-l ții sub control, dacă nu te detașezi de tsunami-ul zgomotos de acolo. În loc să te concentrezi pe lucrurile de calitate, prin care poți ajuta mai mulți oameni deodată, stai la ping-pong individual.

P.S. cartea lui Cal Newport – Deep Work e un punct bun de pornire pentru cei care simt că au astfel de probleme.

3. Good Bad Like Dislike

Un exercițiu interesant pentru planificarea următoarelor luni.

4 & 5: I’m David Heinemeier Hansson, Basecamp CTO, and This Is How I Work | I’m Jason Fried, CEO of Basecamp, and This Is How I Work

Iubesc seria asta de interviuri de pe LifeHacker despre cum lucrează antreprenorii. Cele două spre care dau acum link sunt cu fondatorii Basecamp (ex 37signals). Yes, them again. happy

Q: What’s your best time-saving shortcut or life hack?

DHH: Saying no. I’m always astonished by the tangled web of obligations most people manage to weave for themselves. I say no to almost everything. Then I can commit myself fully to the few things that I do truly choose to do.

I often get questions about how I’m able to juggle running Basecamp, programming Ruby on Rails, writing books, driving race cars, and bettering my photography. It’s always a slightly puzzling question, because there’s plenty of time for those things when you don’t fill your life with all sorts of other bullshit.

Jason Fried: Saying no. Techniques and hacks are all about managing what happens when you say yes to too many things. All the techniques and hacks in the world never add up to the power of no. Having fewer things to do is the best way to get things done. I’m very careful with my time and attention—it’s my most precious resource. If you don’t have that, you can’t do what you want to do. And if you can’t do what you want to do, what’s the point?

6. What Tim Ferriss Learned from 100-Plus Elite Performers

Săpămâna asta s-a lansat cartea nouă a lui Tim Ferriss, Tribe of Mentors, așa că e plin internetul de articole despre asta + interviuri cu Tim + sesiuni de AMA ( (am dat pre-comandă de când a lansat-o, dar de abia pe 5 decembrie îmi ajunge sad ).

Într-unul din acele materiale de promo am dat peste următorul citat din carte. Îi aparține lui Jocko Willink, un tip care trezește la 4:30 în fiecare dimineață (pune dovezile pe contul lui de Twitter) doar ca să aibă un avans psihologic în fața inamicului (a petrecut 20 de ani în trupele SEAL, e o legendă în lumea asta). De când s-a „pensionat”, a scris două cărți despre leadership, unde vorbește inclusiv despre principiile din următorul citat:

„“Discipline equals freedom.” Everyone wants freedom. We want to be physically free and mentally free. We want to be financially free, and we want more free time. But where does that freedom come from? How do we get it? The answer is the opposite of freedom. The answer is discipline. You want more free time? Follow a more disciplined time-management system. You want financial freedom? Implement long-term financial discipline in your life. Do you want to be physically free to move how you want, and to be free from many health issues caused by poor lifestyle choices? Then you have to have the discipline to eat healthy food and consistently work out. We all want freedom. Discipline is the only way to get it.”

On Writing a lui Stephen King mi se pare cea mai bună dintre toate cărțile cu/despre scris pe care le-am citit până acum. Este de bază. Jumătate memorii, jumătate manual pentru oricine dorește să învețe să scrie mai bine. Mai dădeam câte o pagină din ea și nu mă puteam întreba „De ce nu studiem așa ceva în școală???„. Pe bune, aș face-o lectură obligatorie. Actually, scratch that, dac-o facem lectură obligatorie n-o va mai citi nimeni.

P.S. nu uita de rugămintea din prima parte a mail-ului and hit that reply button. N-o să pot răspunde la toate mail-urile (vezi articolul de la #2 big grin ), dar cu siguranță o să le citesc pe toate.

– Cristina

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed