Scurt ghid de comunicare pentru artistii aflati la inceput

Din cand in cand mai am cate un soc deoarece redescopar ca nu tot ceea ce mi se pare mie logic / normal e vazut la fel si de altii… Sunt multe lucruri pe care le consider de bun simt si uit constant ca n-ar trebui sa am aceleasi asteptari si de la cei cu care intru in contact.

Background: Monden.info este blogul pe care l-am infiintat in urma cu aproape 4 ani, am echipa mea minunata (Valy, Edi, Cris, Andra, Bimus, Anca, Roxana), este cel mai citit blog pe nisa asta din Romania, primul blog vandut de la noi etc. Avem un target, avem un anumit stil de a scrie si de a ne alege subiectele / artistii. Da, e blog axat mai mult pe muzica comerciala, in special romaneasca, si da, muzica este ceva extrem de subiectiv. Noi am incercat sa mergem pe ideea ca poti avea un blog de monden de succes si fara scandaluri, poze sexy sau barfe.

In paralel ma ocup si de promovarea OkapiSound si MusicExpertCompany, complet separat de jobul meu de la Monden.info (din fericire, lucrez doar cu artisti care merg pe aceleasi valori: fara scandaluri, barfe, porn*grafie, atacat colegii de breasla ca sa ne facem reclama etc).

Intriga: In fiecare zi primim intre 3-10 mail-uri cu piese de la artisti aflati la inceput si care vor sa scriem despre ei pe Monden.info. Le ascultam pe absolut toate (nu doar eu, toti membrii echipei asculta si isi dau cu parerea), insa am ajuns sa raspundem la foarte putine deoarece 98% suna prost sau sunt plictisitoare. Ce-i drept, se mai intampla si sa nu ajunga deloc unele mailuri la noi (nici macar in spam), dar sper ca astea sa fie exceptii.

Intr-o perioada le raspundeam tuturor si le spuneam sincer daca nu ne place piesa (sau daca nu era pe targetul nostru – e si asta o varianta). Inevitabil, incepeau acuzatiile… ca noi functionam doar pe baza de pile, ca nu promovam decat prietenii, ca ne luam bani, ca ei de fapt sunt foarte tari si noi nu stim ce e aia muzica si las’ ca ne vor arata ei bla bla blaaaa. Coincidenta (sau nu), dar nu s-a mai auzit vreodata de acei artisti pe care i-am refuzat. Da, unii dintre ei au gasit bloguri mai putin renumite care sa-i promoveze, altii nici macar atat, dar dupa aia s-a asternut praful si au intrat in bezna.

Au fost insa destui care doar ne-au dat un mail, ne-a placut ce am auzit, i-am contactat sa ne dea mai multe detalii ca sa putem publica un articol si mare parte din ei au ajuns in timp sa aiba succes: au intrat pe posturile radio, pe tv, au inceput sa aiba concerte.

Daca nu ma insel, ROA este cel mai recent exemplu de proiect nou de succes cu care n-aveam nicio legatura si pe care l-am promovat. PR-ul lor mi-a dat un telefon intr-o seara (nu-l cunosteam, pe atunci aveam numarul trecut pe pagina de Contact a Monden.info), mi-a spus pe scurt despre ce proiect este vorba si stilul muzical, l-am rugat sa-mi dea un mail cu piesa si mai multe detalii, l-am primit a doua zi dimineata, doar am ascultat piesa si am rugat colegii s-o publice… Asta a fost tot. In prezent „Ne Place” este una din cele mai difuzate piese pe radio/TV in Romania si ROA a semnat cu Cat Music. Soul Sounds este un alt proiect aflat la inceput care noua ni s-a parut interesant si am hotarat sa-l promovam pe site (desi poate ca este prea ‘greoi’ pentru a ajunge vreodata in mainstream, dar consider ca are potential). Despre Guess Who, Spike, Agresiv sau Maximilian am scris la greu pe blog inca de cand publicul nu le fredona piesele in putinele concerte pe care le aveau… Desi nu-i cunosteam si nu primeam informatii de la nimeni legate de ei, dar eram pe faza cand mai puneau pe net vreo piesa noua sau vreun clip fiindca imi placea muzica lor si ii stiam din proiectele lor anterioare.

In fine, ideea era ca exista destule persoane care sa confirme ca au ajuns cu proiecte pe Monden.info cu 0 pile, 0 fonduri, doar o piesa misto, bun simt si un mail sau telefon dat la timp.

Punctul culminant: Toata lumea stie ca in general sunt foarte relaxata, ma enervez rar… insa ma crizez maxim de fiecare data cand un artist ma intreaba cat costa un articol pe Monden.info. Daca vreti sa vedeti cum incep sa tip si fata mea trece prin 7 culori diferite intr-un timp record, asta e solutia!

Dragii mei, inteleg ca sunteti frustrati maxim ca nu va baga nimeni in seama si ati inceput sa crosetati teoria conspiratiei in mintile voastre prajite cand de fapt problema consta doar in sunetele pe care vreti sa le promovati, da’ va asigur ca nu s-a intamplat niciodata in patru ani de cand ma ocup eu de site sa luam bani pentru a publica o piesa a unui artist roman si nu se va intampla niciodata.

Singurele advertoriale pe care le-am avut au fost bagate in categoria „Reclama„: la sfarsitul lui 2010 a fost un concurs cu cd-uri organizat de Cola, am preluat un anunt despre o reclama cu Hugh Jackman la Lipton, campania Dolce Gusto prin care invitam cititorii la o cafea la sediul nostru, am mai scris unul cand a lansat Tuborg un site de promovare pentru artisti… Le cam numar pe degete, fiindca banii din care ‘traim’ nu vin din asta ci din bannere, publicitatea fiind vanduta prin cei de la Apropo Media – partea de monetizare este complet separata de noi, nu este treaba mea sau a redactorilor.

Si nu e ca si cum ar trebui sa dam explicatii cuiva pentru ceea ce publicam, fiindca pana la urma este blogul nostru si nu avem nicio obligatie / responsabilitate fata de nimeni, dar e la mintea cocosului ca interesul nostru primar este sa nu ne pierdem credibilitatea sau cititorii. Daca o piesa este misto, cu siguranta o vom prelua in momentul urmator fara sa ne impinga nimeni de la spate. Daca o piesa este nasoala sau pur si simplu neinteresanta exista doua variante: daca este a unui artist consacrat aflat pe targetul nostru o vom publica si vom mentiona ca noua nu ne place. Daca un artist necunoscut porneste cu o piesa ‘bleah’ nu are nicio sansa.

Ghid de comunicare (in loc de concluzie): In primul rand trebuie sa fii convins ca ai o piesa care merita promovata – nu te grabi sa scoti primul material care e gata ca nu te alearga nimeni, ai grija sa fie decent mixul/masterul, iar atunci cand dai piesele unor prieteni sa le asculte roaga-i sa fie sinceri cand vine vorba de feedback – ei si-ar imagina piesa respectiva difuzata la radio? In cluburi? I-ar da play la o petrecere? Ar da linku’ mai departe pe mess? Ar baga-o pe repeat in Winamp? Tre’ sa rupa din start, daca au reactii neutre/lipsite de entuziasm nu e bine.

Pasul urmator: Da-ne un mail in care sa ne spui ce vrei de la noi, o scurta prezentare, cateva linkuri cu piesele tale / cont de YouTube sau site oficial / pagina Facebook, eventual si o poza de promovare. Nu te baga in informatii irelevante, preferam prezentari scurte, coerente, utile. Verifica daca ai scris corect – la 95% din mail-urile pe care le primesc ma intreb daca se mai preda limba romana in scoli in ziua de azi… Aceleasi ‘reguli’ sa aplica atunci cand iei legatura cu oricare alta publicatie.

Exemple de „asa nu”:
– pe Monden.info avem pagina de Contact unde este trecuta adresa noastra de mail. Acolo trebuie sa scrii. In niciun caz pe contul de YouTube al site-ului sau al meu, in niciun caz pe conturile noastre personale de Facebook, si in niciun caz pe mailurile fostilor membri ai echipei (?!?!)
– nu spama aiurea cu mail-uri pe unde nu trebuie (nu le scrie revistelor de femei cand tu ai un proiect hip-hop, nu te apuca sa contactezi pe cei care au site-uri nisate pe rock cand tu ai proiect de club, nu le propune celor de la Bravo sa apari pe coperta lor etc)
– daca am numarul de telefon trecut la contact nu inseamna ca poti suna la orice ora din zi/noapte. Duminica seara la 10 sau luni dimineata la 7 ultimul lucru de care am chef este sa primesc un telefon de la o persoana necunoscuta care sa ma intrebe daca pot veni la studio sa-i ascult piesele si sa le punem „in exclusivitate si avanpremiera” pe Monden.info. Wtf??? (Intre timp am scos numarul de pe site din cauza persoanelor de acest gen. Daca cineva vrea neaparat sa ia legatura cu mine va reusi cu siguranta si altfel.)
– fara mailuri de genul „salut, am si eu nevoie de o promovare, ma poti ajuta?
– fara „Salut, imi doresc o cariera muzicala, A-ti putea sa ma ajutati?” (am dat cu copy-paste)
– fara „buna ziua.Sunt un baiat si impreuna cu inca doua fete cautam drumul spre celebritate.Am incercat sa cautam si v-am gasit pe voi.Suntem talentati.Daca vreti sa vorbim contactati la id-ul……Va multumim. (tot copy-paste)
– fara mailuri kilometrice in care sa ne povestiti toata viata voastra
– fara atasamente de 12 mb
– fara retrimis acelasi mail de 3 ori pe zi timp de o saptamana
– fara poze de pitzipoance atasate, ca nu avem rubrica de fata de la pagina 5 si exista oricum deja destule pitzi in industria asta
– fara spam pe conturile noastre de Twitter sau Facebook
– fara spam pe conturile altor artisti de YouTube
– in general, fara spam
– fara trimis la 150 de adrese din presa si industrie si pus pe toata lumea la TO sau la CC. Pentru asta exista BCC.

Ah… si musai fara comentarii anonime pe site in care sa critici faptul ca am scris despre alti artisti. „Mark as spam„!

Foto Credit

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

38 de comentarii

38 de comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui pyuric Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed