La un Google search după cuvântul meditație, vom găsi numai poze cu oameni care meditează în poziția lotus (aia cu picioarele încrucișate în față) fie pe malul mării, fie la munte. Cât de liniștitor, nu?
Toate astea au contribuit la faptul că asociem meditația cu relaxare. Dacă facem o meditație, luăm o pauză. Este o experiență calmă, în care ne “eliberăm mintea” și ne lasă mai relaxați decât eram.
Doar că… nu. Meditația este fix opusul, este ceva extrem de dificil, iar diferențele astea între imaginea publică vs realitate nu ajută deloc.
Meditația este o provocare, o experiență stresantă. Și așa ar trebui să fie, deoarece este asemănătoare cu un antrenament. Cu alte cuvinte, it’s a feature, not a bug. Este un proces greu, care ne ajută să ne creștem atenția, ne îmbunătățim capacitatea de a ne observa gândurile, emoțiile și acțiunile.
Gândește-te așa: te roagă un prieten să-l ajuți să se mute în casă nouă. Te duci la el, mutați o parte din mobilă, mai rămâne de mutat canapeaua. El o apucă de o parte, tu de cealaltă parte, dar realizezi că este mult prea grea pentru puterile tale. Ce faci atunci? Te pui pe jos lângă canapea și te apuci să faci flotări, ca să capeți forță. Este absurd, nu? Acea forță musculară se capătă în timp, mergând constant la sală, degeaba faci flotări atunci pe loc.
Și atunci de ce avem așteptarea de a ne concentra mult deodată atunci când ne apucăm de un proiect care are nevoie de atenția noastră pe o durată lungă?
Tweet
