Am dat recent peste un studiu interesant care vorbea despre cum ADN-ul, personalitatea și contextul ne influențează predispoziția de a ne implica în politică, indiferent de ideologie.
Se pare că ar fi un mix între:
1. O genă care influențează asta.
2. Personalitatea noastră (ex: optimism peste medie, nevroză redusă).
3. Sentimentul că acel vot este sub controlul nostru și poate fi eficient.
Toate astea au o influență diferită, nu funcționează într-un procent egal. Mai exact, genele au cel mai mic procent și nu se activează dacă nu există cel mai important factor, și anume contextul favorabil.
Oamenii care votează și se implică simt că sunt importanți și că acțiunile lor contează.
Cu cât este mai mare depresia populației, sentimentul că „nu votez, că oricum e degeaba și nu se schimbă nimic” (asemănător ‘frozen state’ – acea stare de blocaj de la traumele psihice), cu atât va fi mai redusă prezența la vot.
Crește optimismul, crește și impresia oamenilor că acel vot poate influența ceva, crește și implicarea lor.
Cei care nu votează sunt cei care au fost puternic dezamăgiți în trecut și acum nu votează ca metodă de auto-apărare. (Dacă nu-ți creezi așteptări, nu vei fi dezamăgit și eviți astfel o posibilă durere.) Este mai ușor să își spună că oricum sunt toți la fel, că n-au cu cine, că votul lor nu contează, că cei care se duc la vot sunt de fapt manipulați etc.
Votul este de altfel și una din puținele modalități prin care unii oameni să se simtă importanți, să mai simtă că părerea lor contează (și gândește-te aici în special la cei în vârstă și care au ajuns să fie ignorați de restul societății).
Dacă vrei să înveți mai multe pe tema asta, poți începe cu:
– Sense of Control and Voting: A Genetically-Driven Relationship (de Levente Littvay – Central European University, Paul T. Weith – Central European University și Christopher T. Dawes – New York University)
– Behave: The Biology of Humans at our Best and Worst, de Robert Sapolsky
