E perioada aia a lunii decembrie când pun pauză, mă uit la ce am făcut în ultimul an și mă întreb ce e nevoie sau ce vreau să schimb pe viitor. Obișnuiesc să fac acest exercițiu pe tot parcursul anului, dar acum îmi rup mai mult timp decât în mod normal ca să dau zoom out și să trag niște concluzii.

Ca parte din proces, am făcut și o listă cu cele mai citite articole publicate aici pe blog, cele de care sunt mândră, ce interviuri am dat, apariții publice și altele. Găsești o selecție de linkuri mai jos, poate găsești ceva interesant ce ți-a scăpat.

Săptămâna viitoare revin și cu tradiționalul articol cu concluziile și lecțiile învățate în acest an (găsești aici un articol cu recapitularea-text pentru 2018, respectiv aici o variantă diferită, format Insta stories).

Pentru context: anul ăsta am publicat 44 de articole aici pe blog, dintre care 34 au fost doar în toamnă, de când m-am retras din The CEO Library. Adunate au împreună 37,785 de cuvinte, dar nu reprezintă nici 10% din cât am scris în total.

Cel mai bun conținut al meu însă nu este public pe blog, ci îl trimit doar abonaților la newsletter, Cristina’s Friday Read, pe care l-am repornit în această toamnă, după o pauză de un an. Este conținut pe care nu-l public altundeva (există o arhivă pe pagina de Newsletter, însă cu doar câteva mail-uri trimise recent, ca să-ți faci o idee).

Revin cu mai multe concluzii și cifre săptămâna viitoare. Meanwhile, aruncă un ochi peste linkurile de mai jos. Read more…

Dimineața zilei de 24 decembrie 2017.

Eram acasă, în bucătărie. De abia mă întorsesem de la o tură de Herăstrău și mă pusesem să fac un cheesecake din făină de cocos, fără zahăr, după o rețetă freestyle, inventată de creierul meu.

Mă simțeam mai epuizată ca oricând. Psihic, nu fizic.

Urma să împlinesc 30 de ani în câteva zile și, deși m-aș fi așteptat ca până la vârsta asta să am lucrurile puse la punct, parcă mă simțeam mai rătăcită ca oricând.

Fusese un an lung, un an în care muncisem mai mult decât în toți și, deși alergam cu toate puterile, aveam impresia că stau pe loc. Mai rău, nu mi-era clar dacă e ok direcția în care mă îndreptam. Read more…

Se apropie finalul de an, acea perioadă când ne-am obișnuit să ne uităm atent la lunile care au trecut, să tragem niște concluzii și să facem planuri de viitor. Trecerea dintre ani este pentru mine de două ori mai puternică, fiindcă marchează și un nou an din viață (da, sunt născută pe 1 ianuarie).

2019 a fost despre a-mi construi obiceiul de a face introspecție periodic, nu doar o dată pe an, ci zilnic, săptămânal și lunar. Făceam asta deja, însă într-un mod destul de haotic, așa că am încercat să o transform într-o rutină cu un cadru bine definit.

În jurnal scriam on and off de prin 1999. Anul ăsta, pe lângă scris zilnic în jurnal, am început și exercițiul de a face liste cu lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Mă forțează să observ lucrurile pozitive din viață, în loc să-mi risipesc energia pe o jumătate inexistentă a paharului. Am început să trag niște concluzii la finalul fiecărei săptămâni, înainte să trec prin agenda pentru săptămâna următoare.

Tot din 2019 am un obicei complet nou și care simt că a contat enorm: am pornit un accountability group lunar cu Alex și Andra, doi dintre cei mai apropiați și vechi prieteni ai mei.

Articolul de azi nu este despre obiceiul de a-mi face agenda săptămânală, journaling sau exercițiul de gratefulness (promit să le dedic alte articole), ci despre acest grup de accountability, fiindcă tocmai am avut a 12a întâlnire lunară iar ce scriu aici sper să fie de ajutor și altcuiva.

Uite cum funcționează în cazul nostru întâlnirile de accountability, sistemul la care am ajuns după un an: Read more…