Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Dimiii!

Imaginează-ți o scală de la 1 la 10, unde la 1 ai cele mai ușoare activități sau interacțiuni din viața ta, cele care te stresează cel mai puțin, iar la 10 sunt cele mai grele, cele mai stresante activități, alea pe care nu le poți duce foarte mult timp.

Ai observat vreodată cât timp petreci în zona ușoară (1-3), cât timp ai în cea grea (8-10) și cât timp petreci între ele?

Nu este bine să rămânem doar în zona aia ușoară, fiindcă avem nevoie de doze de stres ca să evoluăm.

Și nici extrema cealaltă nu e bună, să stăm mereu cu acul pe roșu, fiindcă este imposibil de menținut. Putem să facem asta doar pe bucăți scurte de timp, iar dățile viitoare ne vom da seama că ne-am adaptat și ne-a crescut toleranța la genul ăsta de activități foarte stresante.

Este o scală extrem de subiectivă, evident, fiindcă stresul este ceva subiectiv. Ce este stresant pentru mine s-ar putea să fie floare la ureche pentru altcineva. Sau poate eu am o toleranță mare la stres / durere într-un anumit domeniu iar în altul pot să fiu “dărâmată” rapid. Fiecare are o altă toleranță la stres, care depinde de mai mulți factori: istoricul personal, contextul de moment.

Read more…

În noul episod de podcast stau de vorbă cu Radu Octavian, autorul cărților Șapte Porți și Liceul 13 – două cărți de ficțiune (dark fantasy, respectiv horror cu temă bullying-ul) pentru young adults, publicate la Storycraft Publishing.

Radu este story listener pe timp de zi – când lucrează ca UX designer – și storyteller pe timp de noapte, când scrie.

Discutăm despre procesul de scris, talent vs antrenament, de ce a ales să exploreze tema bullying-ului printr-o carte de ficțiune, cu ce cărți a crescut el, pasiunea pentru anime-uri și manga, și multe altele.

Încă ceva: Radu a anunțat recent că va ține un curs de design & design thinking (nu am apucat să discutăm despre asta în podcast). E un curs cu două module a câte două zile, pe care le ține fizic în București (27-28 august, 17-18 septembrie 2022), și două workshopuri online a câte 3 ore (în timpul săptămânii). Găsești toate detaliile pe CursDesign.ro.

Ai mai jos show notes și link spre cărțile menționate.
Transcriptul îl găsești aici.

Play:

Read more…

Să zicem că ai investit energie, atenție și creativitate într-o relație în care primești înapoi din ce în ce mai puține lucruri.

Au existat niște ani minunați în relația voastră, dar anii ăia s-au dus de mult, acum parcă a mai rămas doar anxietatea și frica. Sau rușinea și vinovăția, fiindcă ai impresia că doar în capul tău e o problemă.

Într-un final – după mulți ani în care relația s-a tot dus pe o pantă descendentă – stai și te întrebi totuși pentru ce faci asta. Chiar mai are șanse să funcționeze? Merită să continui în ritmul ăsta?

Decizi într-un final – cu greu – să luați o scurtă pauză. Doar că pauza aia te face să te simți atât de bine, încât ajungi să o prelungești pe termen nedefinit (însă nu fără luptă și șantaj emoțional din partea cealaltă).

Well, cam așa am simțit eu relația mea cu Facebook-ul.

Pe 24 decembrie 2017, chiar cu o zi înainte să aniversez 10 ani de când am creat contul acolo, m-am întrebat cum ar fi dacă aș lua pauză timp de o săptămână.

Aveam un comportament care mă deranja (petreceam prea mult timp pe Facebook), simțeam că interferează grav cu felul în care funcționez social și profesional și, în același timp, era o dependență – voiam să tai din timpul petrecut acolo, dar tot nu reușeam.

Acea pauză de o săptămână mi-a eliberat atât de mult spațiu mental și mi-a eliminat atât de multe emoții negative, încât am prelungit-o la o lună.

Ego-ul țipa din răsputeri, se întreba dacă prietenii oare au observat că lipsesc, dacă-mi duc lipsa (evident, la nivel rațional știam că dacă o prietenie depinde de cât de rapid răspund la mesaje pe social media, înseamnă că aia nu e o prietenie reală – dar ce e la nivel rațional nu prea e aliniat cu emoționalul). În tot timpul ăsta, Facebook îmi trimitea mail-uri în care-mi spunea cât de dor le este prietenilor X și Y de mine.

Țin minte că m-am enervat atât de tare pe cât de puternică este dependența mea față de Facebook, încât am decis că nu o mai vreau înapoi prea curând.

M-am încăpățânat și am prelungit experimentul pe perioadă nedeterminată.

Read more…