LATER UPDATE: Am închis înscrierile la acest workshop. Dacă ai fi vrut să participi însă n-ai prins loc, dă-mi un mail, ca să te pot anunța când urmează să-l țin pe următorul.
În ultima jumătate de an am gândit o serie de workshopuri pe subiecte legate de productivitate și organizare, în care pun la un loc tot ce am învățat și testat în ultimii 15 ani.
Sunt workshopuri pe care le-am construit în primul rând cu gândul la cei cu care am lucrat personal în ultimii ani, 1-la-1 sau în alte workshopuri. Din păcate, am făcut de multe ori eroarea de a presupune că toată lumea știe deja niște lucruri care mie mi se par simple, banale sau că s-ar înțelege de la sine. Ceea ce, evident, nu este cazul. Din acest motiv, mi-am dorit să avem o bază comună de know-how de la care să pornim și pe care fiecare să construiască mai departe (personalizat pe contextul și dorințele sale). Sper ca prin aceste workshopuri să punem împreună acea bază.
Workshopurile sunt la intersecția dintre productivitate și umanitate, adică a face lucrurile care merită, nu tot ce putem face. Nu vreau să cădem în cultul productivității – acela care ne forțează să ne respectăm doar în anumite condiții. Doar roboții caută să facă mereu mai mult și nu sunt niciodată satisfăcuți.
Primul workshop pe care-l voi ține din această serie este despre cum folosim calendarul.
La ce să te aștepți? Principii & pași pentru a-ți construi propriul sistem de time management bazat pe calendar. Un sistem pe care să știi că te poți baza oricând și-l poți personaliza pentru nevoile tale (digital sau pe hârtie). Nivel începător-mediu.
O să trecem prin mai multe concepte legate de productivitate și folosirea calendarului, care să ne ajute să înțelegem:
- Ce punem în calendar și cum.
- Cum să ne organizăm în funcție de energia noastră, tipul de muncă și costurile de oportunitate.
- Cum ne asigurăm că timpul petrecut reflectă valorile noastre și nu procrastinăm.
- Cum să facem să nu ne simțim copleșiți.
- The bigger picture: cum se leagă calendarul de aplicațiile de luat notițe, task management, daily și weekly review și altele.
- Q&A și extra resurse pentru cine vrea să se ducă mai departe în profunzime.
Când e workshopul? Voi ține 2 workshopuri (același conținut / format), așadar poți alege la care dintre ele poți / prefer să participi: Miercuri, 25.01.2023, de la 19:00 la 21:00, sau sâmbătă, 28.01.2023, de la 10:00 la 12:00 – ora RO.
Dacă nu poți participa la niciunul dintre ele, există și varianta să primești înregistrarea de Zoom pe mail.
Unde? Online, pe Zoom.
Cât costă? 300 de lei.
Sper ca acest workshop să-ți depășească așteptările. În același timp, vreau să te înscrii cu „peace of mind”: din acest motiv, ofer all money-back guarantee, no questions asked, în cazul în care nu vei simți că te-a ajutat – doar dă-mi un mail în max 30 de zile după workshop și voi transfera înapoi toată suma.
Cum te înscrii? Completează acest formular și revin pe mail cu factura și contractul: https://forms.gle/oDs59WCmqJfNvb5B6 .
Dacă ai orice fel de nelămuriri sau întrebări, scrie-mi: hello at cristinachipurici punct ro