Am pomenit ideea prin vară, ne-am decis luni (4 decembrie) să-l facem, a doua zi l-am înregistrat, iar 24 de ore mai târziu era public. Mă refer la podcastul The CEO Library.

Ai ocazia să ne asculți (pe mine și colegii mei: Bobby și Vlad) vorbind despre cărți, business, cine suntem, de ce am lansat The CEO Library, ce vrem de la acest proiect, cum a evoluat în cele (aproape) 3 luni de la start, plus câteva lecții despre cold outreach și greșelile pe care le-am făcut. Read more…

Vezi aici articolul pe care l-am scris la o lună de la lansare.

Mi-am propus că voi scrie câte un articol în fiecare lună, în care să povestesc cum merg lucrurile cu The CEO Library – proiectul pe care l-am lansat în septembrie împreună cu Bobby. Din păcate, am fost atât de implicată în lucrurile de zi cu zi, încât n-am mai apucat să mă țin de promisiune, așa că acest articol vine cu o întârziere de două săptămâni.

Iată ce s-a întâmplat până acum: Read more…

În urmă cu un an, pe vremea asta, îi făceam o vizită domnului doctor Alin Popescu. Era doar un control de rutină, ca să verific efectele în urma alergărilor din 2016 și să-i împărtășesc planul de alergare pentru următorul sezon.

Aveam în gând ca în 2017:
✓ Să termin primul meu maraton.
✓ Să fie singurul pe care-l fac pe asfalt, să mă concentrez în rest doar pe alergările montane.
✓ Să nu-l fac în București, ci într-un oraș dintr-o țară străină, cu atmosferă mișto pe traseu.
✓ Să-l duc relaxată până la capăt, fără să risc efecte pe termen lung.

Read more…

Discutând zilele trecute cu un prieten, am ajuns să fac un recensământ al tuturor proiectelor în care m-am implicat în ultimii 10 ani.

Au fost multe, foarte multe. Câteva zeci. Au fost cele care au devenit cunoscute de toată lumea fiindcă au avut super succes (nu o să le enumăr fiindcă nu ăsta este scopul articolului și oricum sunt doar la o căutare pe Google distanță).

Dar, pe lângă alea, au mai fost cel puțin încă pe atâtea care au eșuat. Sunt slabe șanse să știți de ele fiindcă nu le-am anunțat niciodată public. Poate m-au mai “dat de gol” cei cu care lucram, prin vreun tag pe social media, dar eu personal n-am vorbit niciodată despre ele. Nici când le-am pornit sau am decis să mă alătur lor (în cazul în care erau proiecte deja lansate), nici când am decis să le pun punct.

La momentul respectiv, îmi spuneam că nu discut public despre ele fiindcă un proiect sănătos trebuie să supraviețuiască și să aibă succes fără să-l împing eu. Nu voiam să fie fragil.

În continuare cred acest lucru, dar, după toți anii ăștia, mi-am dat seama că nu despre asta era vorba. Faptul că evitam să mă asociez public cu un proiect la care lucram era, de fapt, un semnal de alarmă. Undeva, în subconștient, deja știam că sunt slabe șansele de reușită iar neasumarea era un fel de anticipare a eșecului.

Da’ atunci de ce m-am mai băgat în ele dacă știam că nu va merge, veți întreba? Și eu mă întreb același lucru. Presupun că explicația este următoarea: fiindcă erau proiecte care aveau sens pe hârtie, argumentele erau în favoarea lor, toată lumea cu care vorbeam îmi spunea același lucru, deși instinctul îmi spunea că pierd vremea și nu va funcționa pe termen lung.

Sau poate că, de fapt, s-a întâmplat invers. Poate toate acele proiecte au eșuat tocmai fiindcă m-am sabotat singură încercând să demonstrez că instinctul meu are dreptate. Poate a contribuit faptul că nu mi le-am asumat public, că implicarea mea n-a fost de 100%, că n-am făcut tot ceea ce a fost sub controlul meu.

Două articole mai vechi despre poveștile pe care ni le spunem:

  • Mental Badassery: Becoming Aware of the Stories We Tell Ourselves (Leo Babauta)
  • The Narrative Fallacy (Ryan Holiday)


  • La începutul verii am pornit un chestionar cu tot felul de curiozități pe care le aveam legate de cărți și cum citesc oamenii.

    Am vrut să aflu ce fel de cărți citește lumea din jurul meu, în ce format, ce sumă de bani alocă lunar pentru asta, cum alege viitoarele lecturi și, nu în ultimul rând, dacă ar fi interesați de un subscription box cu cărți care i-ar ajuta să evolueze, precum cele pe care le recomand în newsletterul săptămânal.

    L-am oprit după 2 săptămâni, timp în care l-au completat 866 de persoane.

    Iată răspunsurile primite (concluziile pe care le-am tras sunt la final): Read more…

    “Cum reușești să citești atât de mult? Mi-ar plăcea și mie, dar nu am timp.”
    “Cum să fac și eu să citesc atât de rapid? Sigur ai niște trucuri, învață-mă și pe mine.”
    “Tu când mai apuci să dormi? Dacă citești atâta, sigur nu dormi.”

    Sunt întrebări pe care le aud din ce în ce mai des, mai ales de când am pornit newsletterul și am început să recomand câte o carte pe săptămână.

    Îmi pare rău, știu că veți fi dezamăgiți, dar nu am niciun mare secret de dezvăluit. Îmi dorm toate orele de care am nevoie, altfel nu funcționez (nu mă trezesc niciodată cu alarma). Nu citesc mai rapid, dimpotrivă, citesc extrem de lent deoarece obișnuiesc să-mi iau notițe. Și, din păcate, încă nu am acces la servicii de clonare sau mașina timpului.

    Dar da, există câteva lucruri pe care le fac diferit față de ceea ce a ajuns să fie considerat “normal”: Read more…