NO bullshit allowed

În urmă cu șapte ani nu prea se acordau acreditări de presă blogurilor, mulți nici nu știau ce e ăla blog, așa că trebuia să-ți cumperi singur bilet dacă voiai să mergi la un concert sau festival de muzică. Acum oricine poate porni un blog sau pagină de Facebook, își ia un aparat foto decent (deși am ochit și unele care, cu tot cu obiectivele cărate, costă cât un transplant de rinichi) și după aia intră pe moca la orice eveniment vrea. Ceea ce n-ar fi neapărat rău, dacă n-ar uita că asta vine la pachet cu niște obligații și că trebuie să livreze… Adică să publice materiale post-eveniment, relevante și în timp util. Iar toți organizatorii, oamenii de PR sau artiștii pe care-i cunosc au devenit din ce în ce mai reticenți când vine vorba de acreditări. N-am idee cum e în alte domenii, pe teatru sau operă de exemplu, dar în ăsta pe care-l urmăresc eu cred că sunt două mari probleme: Read more…

Pocket

Unul din motivele pentru care mi-am redeschis blogul a fost ca să nu-mi mai stresez (prea tare) prietenii. Le trimiteam constant niște mail-uri uriașe, în care băgam linkuri spre tot felul de articole pe care le-am mai citit și am zis că poate vor și ei să arunce un ochi. Probabil că nu deschideau nici 5% din ele, da măcar de acum înainte le voi pune pe toate aici și le voi trimite un singur link în loc de câteva zeci.

Însă n-o să bag acum un cârnat de linkuri spre lectura mea din ultima perioadă, ci o să scriu pe scurt despre aplicațiile pe care le folosesc pentru managementul acesteia. Aplicații prin care reușesc să rămân la curent cu ce mă interesează, indiferent că e vorba de ce s-a mai scris pe blogul X sau știri pe tema Y sau mențiuni ale unor artiști pe Twitter.

Știu că mulți se bazează pentru asta pe newsfeedul de la Facebook, însă îmi place să am ceva mai mult control asupra informațiilor care mă asaltează zilnic, să le țin în ordine. Și nu, opțiunea Get Notifications nu ajută, dă rateuri non stop…

p.s. screenshoturile le-am făcut pe tabletă Read more…

10450_383000655104743_2110517114_n

Cluburile sunt pentru mine cam ce e Craciunul pentru Grinch: nu le suport, le evit cu orice pret, ma deprima complet. Indiferent daca tre sa merg la vreo petrecere, concert, eveniment corporatist sau doar de dragul de a dansa.

Experienta mea fericita cu cluburile se rezuma la primii ani de liceu, pe cand dansam pana dimineata in Blue si Helios – doua cluburi minuscule care organizau seri hip-hop si mergeam impreuna cu colegii de liceu. Au trecut 10 ani de atunci, intre timp m-am maturizat (sau mi-am luat fitze’n cap, depinde de cine ma judeca) si am ajuns sa am un job care ma plimba prin toate cluburile posibile din tara asta. Deci sa mai ajung in cluburi si in timpul meu liber, de buna voie si nesilita de nimeni? Imi pare rau, dar n-o sa se intample. Prefer sa stau acasa in pijama si sa citesc, sa ma uit la seriale, sa lucrez sau sa nu fac absolut nimic. Sau sa ma plimb cu masina singura, de nebuna, pan la Ploiesti, Pitesti, Constanta, Buzau sau Giurgiu… exista destule variante de unde sa aleg. laughing Read more…