13 ore pe jos prin București

„Te-așteaptă strada…”

Asta’mi cânta DJ-ul de serviciu în cap sâmbătă dimineața, 19 septembrie, la 6:55. Tocmai ieșeam de la metrou de la Piața Victoriei și dădeam Start pe ceas la o activitate de Walk – ceva ce nu înregistrez niciodată, dar pe asta chiar am vrut s-o am salvată. Așa am început o zi de mers prin tot Bucureștiul, de ziua orașului (567 de ani, LMA), de la răsărit până la apus. Un tur al cartierelor în care am copilărit și al zonelor unde a fost traficul oprit, presărat cu cafele și cartofi prăjiți, cot la cot cu Cristina M. aka Criss.

Două curiozități au stat la baza acestei provocări:

1. Câți pași pot face într-o zi, dacă merg de la răsărit la apus prin tot orașul? Cât de mult pot duce pe propriile picioare? Îl tot am în gând pe strămoșul meu, Badea Cârțan, care a mers pe jos din munții Făgăraș până în Roma, ca să vadă cu proprii ochi Columna lui Traian – cred că de aici vin multe provocări pe care le am eu cu mine. (Am scris deja în articolul anterior despre streak-ul de 10.000 de pași pe zi făcut în vara asta – și care continuă).

2. Cum mai arată cartierul în care am crescut? N-am mai ajuns de mult pe acolo, nici măcar n-am prins metroul nou, că nah, dacă n-am treabă prin zonă, de ce aș ajunge. Undeva în suflet mi-era teamă să nu fie mai rău și să stric amintirile pe care le aveam în mintea mea, așa că mai bine să nu aflu.

Stăteam cu întrebările astea de ceva timp și, dacă nu era Criss, nu aveam prea curând un răspuns. Ea a mai făcut ceva similar înainte să devină mamă, știam că o mâncau tălpile să repete experiența și că este în stare să ducă. Dar, mai departe de rezistența ei fizică, Criss este una dintre puținele persoane cu care aș putea petrece atâtea ore – cred că le număr pe degetele de la o mână.

Am mai făcut de câteva ori împreună bucăți din Tura de Vis – cele 2 alergări ale comunității 321sport care se întâmplă (adică le face Radu Restivan să se întâmple) în jurul solstițiului – vara se aleargă de la apus până la răsărit, iarna de la răsărit până la apus. Acum a fost un fel de Tura de Vis de echinoctiu :)) , în mers și nu în alergare. Vezi altfel orașul la viteza asta, te poți bucura de el, ca într-un city break. Au fost 13 ore în care am putut vorbi fără teama că ni se va duce pulsul prea sus, 13 ore în care nu am fost contra cronometru, ci doar aveam o limită de testat. Și 13 ore în care jumătățile mai bune au stat cu băieții.

De ce a zis Criss DA la o zi de 13 ore de mers? O las direct pe ea să spună:

„Am făcut ceva similar în 2019. După ce am născut, în 2021, mai ales în primul an, aveam senzația că nimic nu va mai fi la fel și că nu voi mai avea niciodată energia sau timpul necesar pentru anumite lucruri. O zi întreagă de mers era unul dintre ele. A fost un gest de la mine pentru mine, în cinstea „normalității”. Asta și faptul că nu prea găsești oameni entuziasmați de o astfel de activitate. Până te-am auzit pe tine ❤️ „

Este adevărat și pentru mine ce zice Criss aici – era mai ușor să fac astfel de lucruri înainte să devin mamă, pe urmă am crezut că nu voi mai avea timpul necesar pentru anumite lucruri. Nu este nimic imposibil, doar că iau deciziile cu alte ecuații, alte costuri – emoționale, logistice.

19 septembrie 2026, în cifre:
Soarele a răsărit la 6:58 și a apus la 19:22.
Ore în mers: 13.
Kilometri parcurși: 42.5.
Număr de pași: 64.037.
Recordul meu anterior de pași: 55.338 (09 septembrie 2023 – în ziua cu maratonul CiucașX3) (recordul lui Criss era mai mare, pe la 64k).
Temp minimă: 14 grade, temp max: 30 de grade.
Cafele băute: 5: eu 2 – una acasă, una la Steam, și Criss 3 – Steam, Garage Cafe, Baristro.
Ape băute: nu mai știm.
Cartofi prăjiți: toți. Am luat câte o porție de la Energiea, are aproape un kg fiecare (cu tot cu sosuri). Am plecat rostogolindu-ne.

***

(dă click pe poze ca să le deschizi la rezoluția mare – iar dacă ești pe laptop și ții mouse-ul deasupra lor, o să îți apară și descrierea cu locul unde au fost făcute)

Ne-am dat întâlnire la Steam-ul de la Universitate (până acolo a mers fiecare un pic singură), după care am luat-o spre cartierul copilăriei mele, Drumul Taberei.

A fost o plimbare prin jurnalul copilăriei mele: scara unde stătea primul băiat cu care m-am ținut de mână, pizzeria unde a fost primul sărut la un învârte sticla, blocurile militare superbe de la Hoșimin unde stătea cea mai bună prietenă, primul internet cafe, primele sprinturi – fiindcă m-a enervat un băiat și i-am spart țeava de cornete, școala unde am făcut 1-8 și în curtea căreia am avut și prima competiție de alergare (curte care nu mai există, fiindcă s-au construit 3 clădiri noi), librăria de unde luam rechizite (mult restrânsă, dar încă supraviețuiește), locul de unde luam 2 pâini după școală și una o mâncam fierbinte pe drumul de 5 minute pe care-l aveam de făcut până acasă, secția de poliție unde am mers cu tata când mi-am făcut primul buletin, bara de covoare de care stăteam agățați precum liliecii, dealul de la Academia Militară pe care ne dădeam cu rolele, parcurile care acum sunt fie îngrădite cu garduri uriașe, fie au fost transformate în parcări.

Pe urmă am mers mai departe, la Parcul Moghioroș – complet diferit de cel în care am crescut, nu apucasem să-l văd după renovare, arată superb. Superb este și Parcul Liniei – zonă pe care o traversam ca să merg la meditații la engleză în cartierul Militari și unde mă fugăreau haite de câini. Nu apucasem să-l văd în varianta asta extinsă, îl vizitasem ultima oară când era gata doar prima etapă, mi se pare extraordinar că există așa ceva. Tot acolo s-a ținut recent și Streetwise Festival, un festival de graffiti – pe bucata unde, dacă nu mă lasă memoria, se parcau trenuri într-un tunel paralel cu pasajul Lujerului și se pleca mai departe spre Semănătoarea (oare amestec amintiri din copilărie?).

(mai e articol mult după poze, keep scrolling)

Din Drumul Taberei ne-am întors în centru să mâncăm. Cartofi prăjiți la Energiea – greeeeu ne-am mai ridicat de acolo. Am dat o tură scurtă pe Calea Victoriei, pe urmă prin spate pe la Constituției, și apoi spre parcurile Carol și Tineretului, unde m-am apucat de alergare – infinit mai îngrijite decât ce se întâmplă în Herăstrău, unde-mi duc acum veacul zi de zi. De acolo ne-am dus spre cartierul copilăriei lui Criss – Vitan – unde „Koksal e tot acolo, deci nimic nu s-a schimbat!„. Ea e ceva mai conectată la ce se întâmplă în zonă – comparat cu relația mea cu Drumul Taberei, pe unde nu mai ajunsesem de dinainte de pandemie. Nici cu Vitan nu mai eram așa mult la curent de când nu mai ține Radu ore de cycling pe acolo prin cartier, așa că de abia acum am aflat că Poșta Vitan este mai nou mall de plante (și e chiar foaaarte tare). De acolo am luat-o iar prin centru și am încheiat ziua înapoi la Piața Victoriei, cu eclere de la French Revolution.

***

Prima parte a zilei a fost superbă. Era gol – ne-am bucurat de centrul vechi, de cartierele încă nepopulate de oameni sau trafic. Pe măsură ce a trecut timpul și picioarele au obosit, a devenit din ce în ce mai clar și cât de obositor este proiectat orașul. Puzderia de tipuri de asfalt. Fiecare groapă și bordură de urcat. Aglomerația de oameni și mașini parcate care te fac să ieși pe carosabil. Fiecare coș de reciclare pus în mijlocul drumului (multe din ele nedate în folosință). Fiecare semafor la care trebuie să te oprești, să aștepți mult și să repornești. Fiecare bucată lipsită de copaci, unde simți că te sufoci de căldură și noxe (pe la piața Regina Maria deja era rău). Fiecare sticlă de apă este și ea o decizie, fiindcă stai și te gândești că nu ai toalete unde să te duci. Nici nu mai zic de surse de apă potabilă – sunt foarte puține cișmele.

Am mers și prin zone unde mașinile erau prioritare, și prin zone unde mașinile nu aveau acces – Constituției, Bd. Unirii, Calea Victoriei – erau toate închise cu evenimente organizate de Zilele Bucureștiului, respectiv Color Run. Calea Victoriei este insuficientă pentru câți oameni erau ieșiți la plimbare, am ieșit la fel de rapid de pe ea și ne-am întors printre străduțele din spatele blocurilor, însă Bd. Unirii închis a prins bine, fiind atât de mare – altfel respirai pe acolo.

Singura dată când mi-au mai fost atât de clare lucrurile astea a fost când am vizitat Tokyo, în martie 2018. Am simțit că am eliberat extrem de mult „mental bandwidth” de la niște lucruri simple: nu există tomberoane sau alte obstacole pe străzi, nu trebuie să urci bordurile sus-jos fiindcă există rampe, toată lumea merge pe o singură parte a străzii – 37 milioane de locuitori în zona metropolitană și nu îi simți nici măcar în cele mai aglomerate părți.

(mai dă scroll, mai e articol și după pozele astea)

Am întrebat-o pe Criss care a fost momentul în care ar fi vrut să se oprească, ce a ținut-o, dacă ar mai face nebunia asta și ce ar schimba:

„La un moment dat a fost foarte cald, dar mi-am amintit că mergeam spre ecler. N-ai cum să te oprești când te gândești suficient de intens la fistic și caramel. Acum, serios vorbind, nu am avut niciodată dorința aceea puternică de a abandona, pe care o ai uneori în timpul unei alergări grele. Cred că am petrecut 95% din timp în zona de confort.
Aș repeta experiența 100%. Aș schimba targetul de pași (75k, poate?) și câteva porțiuni din traseu, dar doar pentru că au rămas locuri nevăzute și cafele nebăute. În rest, a fost perfect. Mulțumesc!”

Ziceam la început că provocarea asta a pornit de la două curiozități: cât pot duce pe picioare de dimineață până seara și ce s-a schimbat în cartierul copilăriei. La a doua întrebare am răspuns mai sus deja. La prima întrebare, răspunsul aparent e 42 de km – care au fost mai ușori decât aș fi zis.

Limita e în altă parte decât credeam. Mă așteptam să cedeze spatele pe parcursul zilei de sâmbătă sau să nu mă pot ridica din pat a doua zi. Nu s-a întâmplat nimic din astea, au fost un pic mai obosite picioarele, dar nimic special. Pentru mine, cel mai dificil lucru nu a fost mersul în sine, ci decizia de a ne da o zi întreagă. A fost o muncă de echipă – eu, Criss și jumătățile noastre mai bune.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

2 comentarii

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

keyboard_arrow_up