10 principii pentru a decide ce cărți să citesc

Acest text a fost trimis în decembrie 2020 celor abonați la newsletterul meu. Te poți abona de aici.

Fiindcă în această perioadă a anului suntem bombardați cu tot felul de liste cu recomandări de cărți și topuri best of 2020, newsletterul de azi este unul despre sistemul care mă ajută să decid ce cărți merită să cumpăr și să citesc.

Sper ca următoarele principii să te ajute să eviți cărți care nu sunt potrivite pentru nevoile tale – mai ales că urmează să revin și eu cu topul celor mai bune cărți pe care le-am citit în acest an și nu vreau să ajungi să consumi cărți care-ți sunt inutile.

Cele 10 principii după care mă ghidez când aleg ce cărți să citesc:

1. Îmi definesc cu ce scop vreau să citesc o carte și fug de “zonele gri”.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu mai citesc o carte doar “în caz că aș avea vreodată nevoie”, ci încerc să mă duc spre cărți aflate în două mari categorii: cărți pentru fun / deconectare sau cele cu aplicabilitate imediată.

La cărțile care au scopul de entertainment, de a cunoaște lumi noi, încadrez cărțile SF, biografiile sau cele despre industrii cu care n-am nicio legătură.
Cele cu aplicabilitate imediată sunt cele de care știu că am nevoie și că voi începe să le pun în aplicare pe măsură ce citesc din ele. În acest moment includ aici diverse cărți de psihologie (sunt mai utile decât orice fel de cărți de marketing, business sau management), dar și cărți despre antrenamente de alergare sau nutriție.

Încerc să fug de cărțile din zona gri, cele care par interesante și mă gândesc că poate o să mă ajute la un moment dat. Am citit mult prea multe de acest tip și le-am uitat complet, a trebuit să revin ulterior asupra lor și să le recitesc atunci când chiar aveam pe ce să le aplic (și între timp uitasem mai tot din ele).

Scopul este să citesc proactiv, nu reactiv/pasiv, pe cât posibil – fiindcă nu cred că e posibil să citim 100% proactiv, la fel cum nu e sănătos pentru noi nici să citim 100% reactiv.

Încerc să folosesc frameworkul ăsta și în alt tip de conținut pe care-l consum, cum ar fi articolele citite online, timpul petrecut pe social media sau când decid la ce să mă uit pe Netflix: un documentar ca să nu mă simt vinovată că nu-mi umplu fiecare minut din zi cu ceva din care să mai învăț un lucru sau o comedie adevărată, cu scopul asumat de fun?

Cred foarte tare că un skill care va face diferența pe viitor este cel de a spune NU informațiilor care ne sunt inutile, să învățăm ce surse să evităm, cu ce să alegem să NU ne umplem atenția și să știm când este timpul să renunțăm să mai consumăm un anumit tip de conținut fiindcă nu ne mai ajută.


2. Fără cumpărături impulsive.

Dacă descopăr o carte care pare interesantă, mi-o notez și decid ulterior dacă o cumpăr. Ulterior = după cel puțin 6 luni! Le adaug pe toate într-o listă făcută pe Amazon – întotdeauna în același loc, ca să nu le am notate împrăștiat, în șapte părți diferite. Dacă este o carte pe care o văd într-o librărie, atunci îi pozez coperta și când ajung la laptop o salvez în acel wishlist, ca să nu uit de ea.

Fac asta fără vreun filtru inițial – adică nu mă gândesc la ce scriam mai sus, la scopul acelei cărți. Uneori ajung să comand cărți pe care le-am pus pe listă în urmă cu mulți ani, dar pe care le-am evitat până atunci deoarece nu le găseam vreo aplicabilitate sau nu eram convinsă că sunt potrivite pentru mine. Sau mi se întâmplă și să mă întreb de ce am salvat pe listă o carte, fiindcă nu mi se mai pare nimic interesant sau util la ea.

Dau două mari comenzi de cărți pe an, de obicei înaintea vacanțelor de vară și de iarnă. În funcție de contextul din acea perioadă, decid de ce cărți voi avea nevoie în următoarele luni.

Tot acest timp pe care-l las să treacă între momentul când descopăr o carte interesantă și momentul când decid s-o cumpăr mă ajută mult să evit cumpărăturile reactive și sunt convinsă că mi-a economisit foarte mulți bani.

Trecerea timpului este un filtru bun pentru a realiza dacă o carte este într-adevăr potrivită pentru mine sau e un moft, fiindcă mă ajută să mă detașez emoțional și să iau niște decizii mai la rece. Rămâne acolo în continuare o doză emoțională, nu sunt niciodată niște decizii 100% raționale și nu întotdeauna ajung să citesc toate cărțile pe care le cumpăr, dar măcar se mai echilibrează procentul.


3. Aleg formatul care este potrivit pentru mine într-o anumită perioadă, într-un anumit context.

Cărțile sunt doar niște unelte, nu contează formatul, contează să le citesc și să folosesc informația din ele.

Din acest motiv, pe cele mai multe le am în format fizic și arată de parcă ar fi fost călcate în picioare de o turmă de elefanți, după care au trecut pe la niște elevi de clasa a 4a. Subliniez paragrafe întregi cu orice pix sau creion am la îndemână, îndoi colțul paginilor, îndoi din cotor ca să pot ține mai ușor cartea în mână, vărs cafele etc. (Din acest motiv mi-e și rușine să împrumut cărți din colecția proprie).

Prefer formatul fizic fiindcă am remarcat că rețin mai ușor informațiile atunci când citesc astfel. Am experimentat însă și cu cărți electronice (pe Kindle) – așa citesc atunci când călătoresc, mai nou citesc și cărți audio (pe Audible), dar am citit și împrumutate de prin prieteni sau de la Bookster. Am multe cărți pe care le-am citit inițial așa și ulterior mi le-am cumpărat și în format fizic, fiindcă-mi doream să le am în casă – visez că la un moment dat o să-mi fac o cameră dedicată doar cărților cumpărate, propria anti-librărie.

În această perioadă (cam din mai, de când am ieșit din lockdown) încerc să-mi îmbunătățesc puterea de concentrare citind cărți audio – și, bonus, e și un pretext bun să mai fac niște pași prin parcuri. Bifez doi iepuri dintr-una: și merg pe jos / îmi fac minimul de pași pe zi, dar mai și “citesc” un capitol audio.

La audio contează enorm naratorul și tipul de carte: acum citesc astfel în special biografii/memorii, mi-e mai ușor să le urmăresc, dar am avut ani întregi în care singurele lucruri pe care le-am consumat audio au fost doar podcasturi tip interviuri.


4. Evit cărțile noi și pe cele din topurile anuale, în jurul cărora e hype.

Nu de tot, dar încerc să le țin sub 20% și în rest mă orientez spre cărți deja “validate” de alții, care au rezistat (sau chiar au crescut) în timp ca popularitate.

Am mai povestit de câteva ori în acest newsletter de efectul Lindy: Lindy’s era un local din New York, de pe Broadway, deschis în anii ‘20, renumit pentru cheesecake. Era frecventat în special de actorii de pe Broadway care, în timp ce își bârfeau colegii de breaslă, au avut revelația că showurile care se jucau de 100 de zile aveau șanse să se mai țină încă 100 de zile. Cele care se țineau 200 de zile, aveau speranță de viață încă 200 șamd.

Acest concept, cunoscut drept efectul Lindy, este unul din modelele folosite de investitori din întreaga lume pentru a decide în ce merită să investească, dacă un business va exista și le va aduce valoare pe viață. Nassim Nicholas Taleb dă exemplul cărților pentru a exemplifica cum funcționează efectul Lindy. Dacă o carte a rezistat în timp, sunt șanse mari să ofere valoare și să mai existe și mult timp de acum înainte.

Dacă vreau să înțeleg un concept vechi, cărțile vechi, cele clasice, vor oferi mai multă valoare decât cele noi. Cele care au rezistat, au continuat să fie printate, citite și recomandate de sute de ani sunt mult mai valoroase decât cărțile apărute recent. Cărțile noi au o probabilitate scăzută să supraviețuiască, indiferent de cât de bun PR au. Dacă vreau să citesc despre subiecte din industrii noi / lucruri extrem de tehnice, prefer să consum newsletters, articole și podcasturi de nișă, fiindcă sunt mult mai utile.

Avea Murakami o vorbă bună: “If you only read the books that everyone else is reading, you can only think what everyone else is thinking.” (dacă citești ce citește toată lumea, vei gândi doar ce gândește toată lumea.)


5. Doar fiindcă-mi place mie mult de cineva ca om, nu înseamnă că suntem pe aceeași lungime de undă la cărți.

Suntem persoane diferite, cu gusturi și nevoi diferite. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să citesc cărți recomandate de prieteni sau primite cadou și să mă întreb de ce mi-au recomandat așa ceva. E adevărat și invers: am recomandat prietenilor diverse cărți și nu s-au înțeles cu ele.

Am avut ani întregi când multe din cărțile pe care le-am citit erau descoperite în newsletterul lunar al lui Ryan Holiday sau în listele de pe site-ul lui – și mi-au prins bine. În ultima perioadă s-a axat pe cărți din niște zone care nu mă interesează și e ok – cum spuneam, fiecare are nevoi și contexte diferite. Tim Ferriss de asemenea a fost o sursă extraordinară de recomandări pentru mine, iar Tools of Titans, pe care am citit-o în decembrie 2016, a fost (și încă este) aur în materie de descoperit alte cărți super utile pentru mine. (Tools of Titans este o colecție de notițe extrase din podcastul lui unde intervievează oameni care sunt printre cei mai buni în domeniile lor). Brad Stulberg și Steve Magnes de la The Growth Equation de asemenea mi-au oferit multe cărți pe care le-am iubit (din zona de performanță, sport și stres). Din România, cărțile recomandate de Andrei Roșca mi s-au potrivit la fix (are foarte multe recomandate în podcast și în newsletter).


6. Amazon încă e de bază pentru cărțile în engleză.

De unde le cumpăr? Cu riscul să fiu arsă pe rugul din agora, recunosc că pe cele mai multe le iau direct de pe Amazon și probabil că merit un bust amplasat în casa lui Bezos.

Din 2011 încoace, cărțile fizice în engleză mi le comand de pe Amazon UK (înainte de 2011 le luam de pe Amazon.com) (coletele ajung în aproximativ o săptămână, prin curier, fără dureri de cap). Ebookurile sunt tot Amazon (citesc pe Kindle), și cele audio la fel – am abonament lunar la Audible. Mă simt vinovată uneori că iau atât de multe de pe Amazon, dar în același timp simt că nu îmi permit financiar să procedez altfel la cărțile în engleză, mai ales la câte îmi cumpăr într-un an (se adună la undeva peste 50 de cărți cumpărate și mi se rupe sufletul când văd că în librăriile din România costă dublu față de Amazon).

Am și câteva excepții locale pe care țin să le menționez: din România cumpăr foarte multe cărți de la AnticExLibris, aș cumpăra tot ce există la Seneca Anticafe, iar de StoryCraft am povestit pe larg recent. Anul acesta am mai început să comand și cărți vândute direct de eMag, prin sistemul EasyBox, unde totul a decurs ok (chiar acum mă pregătesc să merg să mai ridic o serie, după ce votez).

Experimentez constant și cu alți distribuitori locali și am avut parte de toate experiențele posibile: cărți comandate de Moș Nicolae și care mi-au ajuns de Paște (ar fi trebuit să fie cadouri de Crăciun), cărți care n-au ajuns niciodată, cărți ajunse după două luni deși arătau că ar fi pe stoc și că s-ar livra peste două zile etc. Am impresia că joc la ruletă, dar eu insist și le mai dau câte o șansă cam o dată pe an, doar ca să văd dacă s-au schimbat lucrurile.


7. Le cumpăr în limba în care au fost scrise.

În ce limbă le cumpăr? În cea în care a fost scrisă cartea sau una cât mai apropiată. Pe cele mai multe prefer să le citesc direct în engleză, pe stoici îi citesc în română (avem niște traduceri super ok), SF-urile chinezilor le-am citit și în engleză, și în română (ok ambele variante).

Și aici e vorba de preferințele individuale și de context. Eu una am făcut liceu bilingv englez și am lucrat mult în engleză, așa că prefer să citesc direct în engleză (dacă este și limba autorului). Am dat peste niște traduceri la cărți pe care în engleză le iubeam, dar în română strică experiența: lăsând la o parte faptul că există expresii și nuanțe imposibil de tradus în română, am descoperit edituri la care se pun virgule, cratime și i-uri aiurea.

8. Cititul este doar jumătate din proces, cealaltă jumătate la fel de importantă este partea de extras notițe și aplicat ce citesc.

Nu vreau să adun informație în cap doar de dragul de a o aduna.

Am noroc cu acest newsletter, fiindcă mă ajută să-mi imprim mult mai bine în memorie ceea ce citesc: iau notițe cu scopul clar de a le folosi ulterior în ceea ce scriu și dau mai departe.

Pe lângă acest tip de notițe, mai există și cele pe care le folosesc în munca cu alți oameni – și, tot așa, mă ajută să rețin mai bine informația. Pe urmă există notițele din cărțile tehnice, tip how-to: cele de antrenament pentru alergare, marketing / business etc.

Evident, partea asta de notițe se aplică doar în cazul cărților pe care le citesc cu un scop clar, bine definit, nu și cele citite pentru deconectare. Deși de multe ori realizez că ajung să fac niște conexiuni incredibile sau găsesc soluții creative cu ajutorul unor cărți care n-au nicio legătură aparentă cu domeniul meu.

Apropo, Andrei Roșca are un episod de podcast pe care ți-l recomand, e ceva mai vechi doar foarte util, despre cum învață el din cărți / cum ia notițe din ele.


9. Îmi dau voie să abandonez o carte după ce am trecut de 20% fără să mă simt vinovată.

Uneori descopăr că o carte nu este ceea ce credeam eu că ar fi, nu este potrivită pentru contextul sau nevoile mele sau este pur și simplu incredibil de plictisitoare.

Pe la 20% deja îmi este clar dacă o carte îmi oferă suficientă valoare și dacă vreau să mai citesc sau renunț la ea – uneori temporar, alteori definitiv. Și e ok.

Prefer să le abandonez decât să țin pe noptieră o carte pe care am început-o și de care nu mai am chef, dar nici nu-mi vine să renunț fiindcă deja am investit în ea niște bani și timp.

Am cărți pe care le-am citit într-un anumit moment al vieții și s-a întâmplat să-mi iau din ele ceva super util, dar poate că dacă le-aș citi acum mi s-ar părea niște cărți mediocre. Cu Dale Carnegie am pățit asta: mi-a prins bine să-l citesc atunci când eram în clasa a 4a, sunt sigură că era super util și în anii ‘30, când a apărut și a revoluționat zona asta de personal development, dar l-am recitit când aveam 30 de ani și n-am putut să nu mă întreb de ce încă este atât de recomandat.


10. Din când în când, uit de toate principiile astea.

Fiindcă am nevoie și de o doză de randomness în viață și să mai evadez din propria bulă.

Unde voiam să ajung, de fapt, este la ideea asta: Cărțile sunt doar niște unelte, mici piese care fac parte dintr-un puzzle mai mare. Scopul final nu este să citesc zeci de cărți într-un an și nici să mă laud pe urmă pe GoodReads sau pe Instagram cu câte am citit.

Ascultam recent un interviu cu Matthew McConaughey (un storyteller extraordinar) și povestea despre cum nu citea deloc, până când a dat de o carte care l-a ajutat atât de mult încât a citit-o și recitit-o constant de atunci și a exploatat-o la maxim.

Cred că este un principiu bun: mai bine citesc și recitesc o singură carte la nesfârșit, dacă pe mine mă ajută, decât să citesc sute de cărți pe care nu le aplic în niciun fel. Ceea ce-ți recomand și ție.

Acest text a fost trimis în decembrie 2020 celor abonați la newsletterul meu, Friday Read. Te abonezi de aici.


Leave a Reply