Câteva lecții din 2017

Sau un fel de „ce am învățat până la 30 de ani„. Le pun în scris în speranța că greșelile pe care le-am făcut în acest an să ajute și pe altcineva. Învățați din ele, nu faceți ca mine. happy

Lecțiile din 2017:

– Nu e niciodată prea târziu să schimb direcția atunci când realizez că merg în sensul greșit. Mi-am început anul convinsă fiind că-mi doresc un anumit lucru (revenirea la industria muzicală), am luptat cu toată puterea pentru a face să se întâmple, iar pe parcurs mi-am dat seama că mă păcălesc singură. Chiar dacă era pasiunea mea de când mă știu și ceva în care am investit timp și bani, showbizul autohton n-are nicio legătură cu valorile mele. Da, m-a costat un deceniu și peste 10.000 de Euro ca să ajung la concluzia asta, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Era rădăcina celor mai multe din problemele mele, așa că pe la jumătatea anului am decis să schimb complet traiectoria și m-am orientat spre activități mult mai apropiate de Chipurici v.30.

– Să nu-mi fie frică să cer ajutorul atunci când simt că m-am blocat și nu mai reușesc să ies singură din ceață. Una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în 2017 a fost când am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Andrei. M-a ajutat să văd pădurea de copaci și cât de grav mă mințeam singură. Din momentul în care mi-am clarificat gândurile, am trecut instant de la o stare gravă de anxietate la liniște. M-am calmat, știam ce trebuie să fac mai departe. (am continuat sesiunile de coaching cu Andrei și le voi continua și în 2018 – am detaliat motivele pe profilul lui de Linkedin)

– Că nu e de ajuns să încerc să construiesc un business cu niște oameni pe care-i admir și de la care am atâtea lucruri de învățat, dacă nu suntem „aliniați”. Acum știu cât de vital este să punem pe hârtie un founders agreement: stabilit din start care este scopul comun, cum și cât contribuie fiecare, ce primește la schimb, care sunt consecințele dacă cineva nu „livrează” (din diverse motive: poate se îmbolnăvește, pleacă din țară, își schimbă prioritățile, whatever) și ce se întâmplă în cazul în care nu funcționează taraba. Dacă nu sunt clarificate din start, riscați să vă frustrați și vă pierdeți timpul reciproc. O lecție dureroasă, pe care ar fi trebuit s-o fi învățat deja din anii anteriori, dar se pare că nu-mi intrase bine în cap, așa că am mai învățat-o și anul ăsta.

– Să am grijă să separ prietenia de lucruri profesionale și să nu intre în conflict cele 2 roluri. Și că nu merită să stric o prietenie pentru niciun business din lume. O altă lecție pe care ar fi trebuit s-o învăț de mai demult.

– Uneori ies lucruri mișto atunci când fac ceva fără să am vreo așteptare. Am încercat să pun pe picioare câteva proiecte pe care le vedeam uriașe și la care am lucrat luni întregi – unele nici măcar n-au ajuns să vadă lumina zilei. În schimb am pornit un newsletter într-o dimineață oarecare de vară, fără să-l gândesc prea mult, și a ajuns să fie unul din cele mai importante lucruri de anul ăsta. Aproape 1.000 de oameni primesc în fiecare vineri de la mine o listă de articole și cărți citite și recomandate de mine personal. Mesajele de mulțumire pe care le-am primit în urma acestor mail-uri mi-au adus mai multă satisfacție decât orice altceva. În 2018 vreau să ajut și mai mult prin acest newsletter.

– Impactul pozitiv al anumitor obiceiuri. În ultimii ani mi-au (re)intrat în rutina de zi cu zi sportul, citit câteva pagini dintr-o carte și scris în jurnal. 2017 a fost despre menținut acele obiceiuri și plusat cu unele noi: am scos complet din alimentație alcoolul, zahărul care nu provine din surse naturale și, de 6 săptămâni, cerealele (făină, pâine, paste, pizza, covrigi – toată gama) – da, poți trăi bine mersi și fără toate astea.

– Am început anul cu o supradoză de timp pierdut pe social media și urmărind știri politice, lucruri care-mi alimentau o stare de anxietate. Am renunțat la ele pe parcursul anului. Prefer să-mi petrec timpul într-un mod mult mai productiv. Cum ar fi să dorm de prânz – mă ajută mai mult decât mindlessly scrolling în newsfeed-ul Facebook.

– Apropo de somnul de prânz, am început să-l apreciez din ce în ce mai mult. Una din cele mai mișto zile ale anului a fost când am reușit să dorm de două ori de prânz. Îmi păzesc la maxim și orele de somn din fiecare noapte, am grijă să dorm cât am nevoie, și nu mă trezesc niciodată cu alarmă. Foarte mare diferență față de cum arăta viața mea înainte – până prin 2014 mă culcam după răsăritul soarelui, acum mă trezesc singură înainte. E clar, îmbătrânesc.

– Cum se reflectă psihicul asupra corpului în perioadele critice. Învățasem asta deja din perioada Colectiv, a trebuit să trec printr-o nouă serie de probleme odată cu protestele și frustrările profesionale de la începutul anului. Încă n-am reușit să găsesc o soluție pentru asta, sunt conștientă că totul pleacă din capul meu, dar tot nu știu cum să gestionez ca să fie bine.

– Cel mai bine lucrez atunci când am ziua compartimentată: lucrez doar până la o anumită oră, după care mă deconectez complet și-mi văd de alte lucruri (indiferent că e vorba de sport sau întâlnit cu prieteni). Dacă nu-mi pun nimic în program pentru finalul zilei, risc să mă întind cu munca la nesfârșit, tocmai fiindcă știu că am destul timp la dispoziție, deși aș fi putut face lucrurile alea într-o perioadă mai comprimată. Nu e productiv.

– Că sunt în stare să alerg 10 ore fără oprire pe munte, chiar și pe grindină și vânt care aproape mă zboară (mă rog, alergarea aia înseamnă pe alocuri târât în 4 mâini). Și dacă pot face asta, atunci sunt puține lucruri pe care nu le pot face.



Citate preferate:

– „Develop the habit of letting small bad things happen. If you don’t, you’ll never find time for the life-changing big things” (Tim Ferriss)

– „Ego is about who’s right. Truth is about what’s right.” (Mike Maples Jr)

– „Avoid consuming stuff that’s just telling you things you already know and agree with.” (Julia Galef)

– „Find people who disagree with you, who can honestly and productively play the devil’s advocate. […] Try to change your mind about one thing every day.” (Annie Duke)

– „Strong opinions, loosely held.” (Marc Andreessen)

– „Macro patience, micro speed. You should not care about the next eight years, but stress the next eight days.” (Gary V)

– „No one owes you anything. […] If you want something you work for it, you don’t expect it to be given.” (Amelia Boone)

– „It is vain to do with more what can be done with less.” (William of Ockham)

– „Done is better than perfect.” (și o ilustrație făcută de Miruna)

***

Vezi și ce am scris în urmă cu un an: Lecții învățate până la 29 de ani.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

5 comentarii

5 comentarii. Leave new

  • Ar trebui inventat un citat nou: „Sky running inseamna, pentru 99% dintre alergatori, tarat in patru labe si scremut de durere” laughing

    Răspunde
  • Apropo de „mindlessly scrolling în newsfeed-ul Facebook”… si eu fac acelasi lucru, dar imi zic ca doar ma uit sa vad ce mai e nou (ce se mai inampla in lume, noi aparitii, etc) si de multe ori imi dau seama ca am pierdut timpul degeaba. Tu de unde iti iei informatiile importante? Eu nu prea am site-uri preferate, care sa aiba toate stirile care ma intereseaza la un loc (si fara titluri bombastice, sau fara articole care spun cu totul altceva decat ce apare in titlu…winking.

    Si apropo de schimbatul traiectoriei… in punctul asta sunt si eu. Doar ca nu stiu incotro sa o iau si starea asta ma face sa fiu debusolata continuu. Cum ai ajuns sa iti dai seama catre ce directie sa te orientezi?

    Răspunde
    • P.S. ar fi de mare ajutor sa existe un buton de primit notificari pe mail cand raspunde cineva. Mi se intampla sa uit sa revin sa vad daca mi-ai raspuns si apoi sa-mi amintesc dupa cateva saptamani…

      Răspunde
  • […] 1. Câteva lecții din 2017 […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed