The CEO Library Podcast – primul episod

Am pomenit ideea prin vară, ne-am decis luni (4 decembrie) să-l facem, a doua zi l-am înregistrat, iar 24 de ore mai târziu era public. Mă refer la podcastul The CEO Library.

Ai ocazia să ne asculți (pe mine și colegii mei: Bobby și Vlad) vorbind despre cărți, business, cine suntem, de ce am lansat The CEO Library, ce vrem de la acest proiect, cum a evoluat în cele (aproape) 3 luni de la start, plus câteva lecții despre cold outreach și greșelile pe care le-am făcut.

Primul episod e destul de freestyle. Și, fiind proiect internațional, și podcastul l-am făcut în engleză, cu accentele amuzante de rigoare.

Am realizat cu ocazia asta că, indiferent de cât de mult aș citi, scrie și asculta în engleză zi de zi, tot nu e același lucru dacă n-o vorbesc. E un skill care se pierde în timp, iar eu n-am mai avut ocazia să-mi exersez engleza de când am ieșit din liceu. O fi fost el liceu bilingv englez, cu profesori vorbitori nativi de engleză, dar au trecut 12 ani de atunci. Și se vede în cât de greu îmi articulez ideile.

Pe de altă parte, dacă am fi așteptat ca toate lucrurile să fie aliniate perfect (cu tot cu engleza mea), probabil că n-am fi lansat niciodată acest podcast. Credem că “Done is better than perfect” – este motivul pentru care am vrut să lansăm acest podcast cât mai rapid, la fel cum și The CEO Library ne-am grăbit să-l aducem în fața oamenilor. Și nu există metodă mai rapidă de a învăța decât prin feedbackul și criticile pe care le primim.

Așadar, acum că am plonjat cu capu’ înainte, sunt curioasă de feedbackul tău happy Dă un play la podcast și spune-ne cum ți se pare, indiferent că e de bine sau rău (de fapt, mai ales dacă e rău). Avem în plan să mai facem 9 episoade înainte să tragem linie și să analizăm dacă merită să continuăm să facem podcastul sau dacă punem punct.

Play:

P.S. cu ilustrația “Done is better than perfect” de la începutul articolului mi-am comandat agendă și stickere, ca să fie tot timpul sub ochii mei. Este făcută de Miruna Sfia, artistul oficial al The CEO Library (și fosta mea colegă de liceu happy ).


Leave a Reply