Primul meu maraton (și ultimul pe asfalt): Varșovia, 24 septembrie 2017

În urmă cu un an, pe vremea asta, îi făceam o vizită domnului doctor Alin Popescu. Era doar un control de rutină, ca să verific efectele în urma alergărilor din 2016 și să-i împărtășesc planul de alergare pentru următorul sezon.

Aveam în gând ca în 2017:
✓ Să termin primul meu maraton.
✓ Să fie singurul pe care-l fac pe asfalt, să mă concentrez în rest doar pe alergările montane.
✓ Să nu-l fac în București, ci într-un oraș dintr-o țară străină, cu atmosferă mișto pe traseu.
✓ Să-l duc relaxată până la capăt, fără să risc efecte pe termen lung.

Fac aici o mică paranteză, fiindcă am observat ceva confuzii în privința termenului “maraton”:

  • Un maraton are 42 de kilometri (sau 26 de mile, în caz că vă mai loviți de sistemul englezesc).
  • Un semimaraton = jumătate dintr-un maraton, adică 21 de kilometri.
  • 10k = 10 kilometri.
  • Ultramaraton = ce depășește 42 de kilometri.

  • Ce știm sigur despre maraton e că reprezintă distanța dintre orașele grecești Marathonas și Atena. Are la bază o legendă din 490 B.C., care spune că Pheidippides, un soldat și alergător grec, a fost trimis de la bătălia din Marathon către Atena ca să anunțe că i-au învins pe perși. A alergat cei 42 de kilometri, și-a livrat mesajul, după care s-a prăbușit la pământ și acolo a rămas. Dar înainte de asta mai alergase vreo 400+ de kilometri, de la Atena în Sparta, ca să le ceară ajutorul.

    Lăsând la o parte poveștile și revenind la zilele noastre. Se organizează foarte multe concursuri de alergare, cu multiple probe pe distanțe diferite, toate sub umbrela unor competiții numite generic “maraton”. Poți alerga la un concurs care se numește Maraton fiindcă proba principală este de maraton și are 42 de kilometri, dar tu să alergi la altă probă, pe un traseu mai scurt.

    Cel mai la îndemână exemplu, că tot se apropie Maratonul București (15 octombrie): proba principală este de maraton, are 42 de kilometri, dar au și probă de semimaraton (21 de kilometri), una de 10 kilometri și o cursă populară, de doar 3 kilometri. Deci aveți grijă cu ce vă lăudați pe social media, să nu spuneți că ați făcut maraton când voi ați terminat de fapt cursa populară. happy

    Bun. Închei paranteza (care numai scurtă nu mi-a ieșit).

    Datorită echipei 321sport, am reușit să bifez tot ce mi-am propus legat de primul meu maraton și să și ajung în Polonia pentru prima oară.

    Am alergat la PZU Maraton Warszawski, competiție ajunsă la a 39a ediție. Se organizează în ultima duminică din septembrie și s-a ținut anual fără încetare încă din 1979 (s-a ținut chiar și în perioada când țara a fost sub Legea Marțială).

    Pentru maraton am avut același plan ca în urmă cu 2 ani, când am alergat (tot împreună cu 321sport) primul meu semimaraton: s-o iau încet și sigur ca un Cadillac. Și exact așa am făcut.

    Discutând cu fellow geek Diana despre cursă, m-a întrebat de diferențele dintre cum sunt organizate competițiile în România versus ce se întâmplă afară. Nu simt că experiența îmi permite să fac astfel de comparații în privința organizării – încă sunt la început, n-am alergat multe curse, m-am concentrat mai mult pe a le duce până la capăt în siguranță. Am și încercat să ajung doar la concursuri de care deja știam că sunt foarte bine organizate, ca să nu am surprize.

    În schimb n-aveam cum să nu observ atmosfera de pe traseu, e complet diferită față de toate concursurile din România la care am participat până acum. Era duminică dimineața, ploua și era destul de frig, dar cu toate astea era plin de oameni pe traseu – în special copii. Sute de copii care făceau voluntariat la punctele de hidratare de pe traseu. Pe lângă ei, multe familii care doar ieșiseră pe stradă ca să încurajeze alergătorii. Aveau tot felul de pancarte și accesorii, unii copii chiar ne pregătiseră pătrățele de ciocolată. Și așa a fost pe toți cei 42 de kilometri, nu doar la start și la final!

    Ți-e mai mare dragul să te duci să alergi într-o astfel de țară, unde simți că alergatul este o sărbătoare a orașului. N-am cum să nu compar cu ce se întâmplă în București, unde nu te simți deloc dorit: atmosferă pe traseu = zero barat, te înjură oamenii din mașini că din cauza ta este blocat traficul, te înjură oamenii de la balcoane că din cauza ta nu pot ieși cu mașina, te simți înjurat și când vezi că administrația pune bețe’n roate evenimentelor sportive. Este unul dintre motivele pentru care n-am vrut să fac maratonul la noi. Competițiile astea sportive ar putea fi niște oportunități turistice minunate, păcat că avem capul prea adânc băgat unde soarele nu străbate.

    Radu și Flavia, cei doi antrenori 321sport, au filmat pe traseul maratonului al 15lea episod al documentarului “Discover the World Through its Marathons” (da, au filmat în timp ce au alergat), așa că o să revin și cu video de la ei, ca să înțelegeți mai bine cum era atmosfera.

    P.S. Ajunsă acasă, fericită maxim că sunt fresh și nu resimt ce am făcut ieri (mă așteptam inițial să nu mă pot mișca vreo 2 zile), am reușit să-mi lovesc piciorul cu ușa de la debara și să-mi desprind pielea. Tipic.


    2 Comments

    1. Felicitari pentru reusita! te sustin suta la suta in ideea de mentalitate si atmosfera la o asemenea competitie.Nu avem cultura pentru sport si suntem la ani lumina de orice alta tara.
      Felicitari pentru Ciucas , acolo am participat la proba de 38k.Este una dintre putinele competitii de la noi unde ma voi intoarce cu placere.

    2. Felicitari pentru maraton. Eu nu sunt de acord cu comparatiile intre in tara si afara. Imi pare rau ca in Bucuresti atmosfera e asa cum e, dar in tara sunt zeci de competitii, montane si de asfalt, unele foarte bine pregatite si stiu oameni care fac eforturi uriase pentru a creste nivelul concursurilor. Si daca vine vorba de alimente, la Ciucas era mancare din belsug in creierii muntilor, de exemplu. In schimb, stiu pe cineva care a alergat la maraton la Roma, foarte sarac pregatit cu apa si alimente. Sincer, nu ajuta pe nimeni sa perpetuam comparatiile. Poate doar sa invatam. E un fenomen in crestere si tot mai multi incep sa alerge si sa concureze. Takes time. Numai bine si la mai multe concursuri montane

    Leave a Reply