De vorbă cu oamenii #FITS2017: Oana Vasiliu

Oana Vasiliu @ FITS 2017

Acest articol face parte dintr-o serie de interviuri scurte luate oamenilor care participă la FITS 2017 (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu). Oana Vasiliu se numără printre jurnaliștii invitați să scrie despre festival, îi puteți citi articolele pe Business Review și o puteți urmări pe contul ei personal de Facebook.



Nume, oraș, ocupație.

Oana Vasiliu, București, jurnalist.



Când și cum a început povestea ta cu FITS?

Cu FITS mă cunosc din 2007, când am aflat de povestea cu Capitala Culturală. Pentru că sunt brăileancă, am crescut cu teatrul Maria Filotti – era singura formă de entertainment cultural din oraș, de joi până duminică eram în teatru. Unul din spectacolele care-mi plăceau foarte mult, era ceva de Afrim, nu mai știu exact care pentru că au trecut câțiva ani de atunci, dar știu că am auzit că venea în festival. M-am interesat despre ce festival se tot vorbește și așa am auzit pentru prima oară de FITS.

După care m-am făcut mare, m-am făcut jurnalist, și am tot scris despre FITS până când am și ajuns acolo. Prima dată cred că a fost în 2013, dar nu ca invitat, ci ca spectator. Mi se părea foarte ciudat să mă întâlnesc cu o grămadă de oameni jurnaliști care erau acreditați aici.

După care am tot încercat să ajung la FITS, doar că niciodată nu erau locuri de cazare sau bilete la spectacole. Până anul trecut, când am reușit să vin și să stau tot festivalul.

Asta după ce nah, au mai trecut niște ani, am mai scris niște materiale. Eu am niște subiecte din astea recurente, de două ori pe an: unul este despre sponsorshipul cultural, celălalt este despre cine pune România pe harta culturii mondiale, și sunt câteva capete de afiș: FITS, TIFF, Jazz Tm, Anonimul. Cam asta e pe scurt.



Ce înseamnă pentru tine acest festival?

Înseamnă întâlnirea cu niște artiști foarte mari, de care am citit cel puțin o dată un material care mi-a rămas ca referință de scriitură.

Înseamnă întâlnire cu o grămadă de oameni din artele spectacolului, pe care-i văd destul de rar la București pentru că nu prea servesc teatru.

Înseamnă toată partea asta de super vedete internaționale.

Și înseamnă și partea asta de dans contemporan unde, din nou, nu prea servesc la București decât în cadrul întâlnirilor JTI, care de altfel și finanțează aici pentru companiile mari de dans contemporan.



O amintire pe care n-o vei uita niciodată legată de acest festival.

Anul trecut mi s-a întâmplat o chestie foarte interesantă. Plecam de la hotel, mă duceam la întâlnirea cu public – Tim Robbins – Cătălin Ștefănescu, discuția lor de la Garantat 100%. Și în drumul de la hotel la librăria unde se ținea acest eveniment am trecut printr-un parc. În fața mea mergeau doi tineri, erau amândoi în clasa a 12a, urmau să dea bacul, și discutau. Ea își dorea foarte tare să facă dans, dar părinții ei nu o lăsau să continue să danseze într-un cadru organizat, la UNARTE sau ceva, să facă performanță în zona asta. Iar el își dorea să se facă jurnalist, dacă-mi amintesc bine, dar ai lui l-au obligat să dea la drept. Eu mergeam în spatele lor și aveau discuția asta, ziceau că trebuie să ia note mari ca să plece la facultate.

Am avut un moment în care mi-am dat seama că ai mei niciodată nu mi-au spus fă aia sau fă cealaltă, erau “ok, as you wish”. Nu mi-au impus în niciun fel nimic. Și mi-am dat seama așa, mergând, că am făcut numai ce-am vrut eu și a ieșit, cumva, foarte bine.

Tocmai venisem de la TIFF, unde o văzusem pe Sophia Loren care mi s-a părut o super apariție, mult mai mișto decât Alain Delon anul ăsta, mi s-a părut că ea a fost mult mai autentică. Mergeam la o chestie cu Tim Robbins (pe care oricum îl vedeam pe stradă pe aici, mergea singur), și mă gândeam ce viață faină am – sau cel puțin ar trebui să fiu grateful pentru ce viață faină am. Că uite, sunt niște copii la început de carieră care nu au posibilitatea să aleagă, și ce norocoasă sunt că ai mei m-au lăsat mereu să fac ce vreau eu.

Ce m-a impresionat enorm anul trecut în materie de spectacol: am văzut pentru prima dată Metamorfoze, care se joacă afară. Așteptam să înceapă spectacolul și era un amurg atât de frumos peste sala Faust, mi s-a părut absolut incredibil că atunci, la momentul ăla, eram acolo și așteptam să se întâmple ceva extraordinar.

De altfel, Metamorfoze este spectacolul care-mi place cel mai mult din tot ce joacă Radu Stanca, mi se pare că este peste Faust. Poate și pentru că nu știam povestea dinainte, pe când Faust l-am și citit, după care l-am văzut – da, este impresionant, dar Metamorfozele…



Un sfat pentru cineva care vine la festival pentru prima oară?

Cine vine pentru prima dată la festival ar trebui să-și cumpere bilete din timp. În al doilea rând, ar trebui să participe la tot ce înseamnă spectacol de stradă, pentru că este absolut impresionant. Circul ăsta organizat frumos… m-am surprins pe mine căscând gura la niște circari, te ajută să “declickuiești” puțin din cotidian, chiar dacă sunt câteva zeci de mii de oameni care umblă așa și, de fapt, nu prea poți să te miști. Dar este foarte faină experiența asta de stradă.

Ar mai trebui să încerce tot ce înseamnă bucătărie transilvăneană, pentru că aici avem o grămadă de restaurante care-ți servesc bucate autentice. Multe dintre ele știu că folosesc producători locali și atunci lucrurile sunt calitativ mult mai bune.

Și să încerce să experimenteze lucruri pe care nu le-au mai făcut vreodată. Nu știu câtă lume a fost la un spectacol de dans contemporan, dar poate ar trebui, că vin niște super trupe.


Andreea Toader @ FITS 2017
Ruxa Predescu @ FITS 2017

Leave a Reply