Relația mea cu cărțile

one-book-to-rule-em-all
Status: It’s complicated.

Am învățat singură să citesc, după un abecedar din Moldova, când încă eram prea mică pentru a merge la școală. Este motivul pentru care mai târziu, când eram în clasa I și doamna învățătoare ne arăta literele, mă plictiseam teribil. Este și motivul pentru care, atunci când ne-a pus pe toți să zicem un oraș din România care începe cu litera prenumelui nostru, nu înțelegeam de ce e greșit că am ales Chișinăul.

Citeam toate ziarele din casă, citeam din manualele lui Tata despre electricitate sau programare, citeam din biblie (ce-i drept, doar Geneza și Apocalipsa – căutam spoilere), citeam romane de groază (Stephen King, cred, deși nu aș băga mâna în foc pe veridicitatea acestei amintiri), Gargantua și Pantagruel (încă țin minte un capitol dedicat ineficienței hârtiei igienice), O Lume Dispărută, Vrăjitorul din Oz (nu știu de ce am citit-o de vreo 13 ori), Jules Verne, Lewis Carroll, Mihail Drumeș, Grigore Băjenaru, Mircea Eliade.

Devoram orice găseam prin casă, deși la vârsta aia nu aveam cum să înțeleg multe din lucrurile peste care dădeam.

Pe măsură ce am crescut, numărul paginilor citite a căzut spre zero. Mi-a pierit orice chef de a ține o carte în mână în momentul în care lectura a devenit ceva obligatoriu.

Nu mai țin minte nimic din cărțile necesare pentru școală, pentru capacitate, pentru bac. Oricum obișnuiam să citesc doar comentariile literare. Erau ceva ce știam că trebuie să bifez, ca să trec un hop, după care se ștergeau din memorie. Probabil erau niște cărți extraordinare, dar simplul fapt că erau obligatorii m-a făcut să asociez cititul cu ceva rău.

După ce am terminat cu școala, au trebuit să mai treacă câțiva ani ca să-mi dau un restart la creier. Foarte târziu am redescoperit cititul de plăcere, din proprie inițiativă. De abia recent am putut să mă apuc să iau notițe din cărți, fără să aducă înapoi toate amintirile proaste legate de școală.



***

În ultimii ani am evitat să vorbesc public despre cărți, din următoarele motive:


1. Fiindcă am considerat că a citi ar trebui să fie ceva personal, nu un alt subiect pe care să-l exploatezi pe blog sau social media (dacă mai aveți puțină răbdare, promit că explic puțin mai jos de ce fix asta am ajuns să fac acum).


2. Fiindcă nu vreau să pară că mă laud că citesc “atât de multe” cărți. Nu vreau să pun vreun fel de presiune, nu vreau să se simtă nimeni prost că are altă relație cu cititul.


3. Fiindcă mă simt prost față de oamenii din jurul meu care citesc mult mai mult decât mine, chiar dacă nu se laudă niciodată cu asta.

Da, mă contrazic cu ce tocmai scriam la punctul 2. Sunt conștientă că n-ar trebui să existe comparații pe baza numărului de cărți, deoarece ăsta nu este un criteriu solid după care să judeci. Poți fi un om minunat, iubit și extrem de inteligent, fără să fi pus mâna în viața ta pe o carte (sau poate chiar în ciuda acestui fapt), la fel cum poți fi un dobitoc cu care nu vrea nimeni să aibă de-a face, dar să ai mii de cărți “la bord”. Dar nu mă pot abține ca uneori să nu mă simt inferioară fiindcă nu citesc la fel de mult precum prietenii mei.


4. Fiindcă simt că am foarte multe lacune.

Sunt atâtea cărți renumite din literatura universală pe care nu le-am citit și nici nu prevăd că o să-mi fac timp pentru ele prea curând. Mi-e teamă să nu se ridice la nivelul așteptărilor. Deși de cele mai multe ori se întâmplă invers, mă fac să mă simt ca ultimul fraier care descoperă focul.


5. Fiindcă, precum muzica sau filmele, este ceva foarte subiectiv. Nu există reguli universale, nu poți să te superi pe cineva că are alte preferințe.

Gusturile se schimbă în timp, tu te schimbi în timp, treci prin perioade în care ai nevoie de cărți diferite.

Cărțile copilăriei n-au mai fost atât de minunate precum mi le aminteam peste ani, când am crescut și am zis să le recitesc.

Și ce mi se pare acum genial probabil că o să mi se pară o prostie peste câțiva ani. Dar asta nu înseamnă că în acest moment nu mă ajută și nu mă formează.



***

În urmă cu un an am început să pun pe Instagram poze cu cărțile pe care le citeam (pe Instagram mă urmăresc mai puțini oameni decât pe oricare altă rețea). Pe urmă mi-am făcut curaj și am zis să le dau share și pe Facebook.

A urmat un articol cu trei recomandări de newsletters la care să se aboneze cei pasionați de cărți.

Prin toamnă am scris despre Edward Grobel și Arta Interviului. O citisem în engleză în urmă cu câțiva ani, la recomandarea Cristinei Bazavan, și m-am bucurat super mult că i-a convins pe cei de la editura Publica s-o traducă.

În urmă cu doar două săptămâni, am scris despre Tim Ferriss și a lui Tools of Titans, care a intrat și în librăriile noastre aproape simultan cu lansarea internațională și am cumpărat câteva exemplare pentru a le face cadou de Crăciun.

Lucrez la un articol cu toate cărțile anului trecut – și alea bune, și alea cu care nu m-am înțeles, și alea pe care deja le citisem și am simțit nevoia să mă întorc la ele. După care probabil că va urma un articol cu cărțile pe care vreau să le citesc în 2017 și ce așteptări am de la fiecare.



***

Ce m-a făcut să mă răzgândesc și să încep să scriu despre cărți?

Alte articole despre cărți.

N-aș fi ajuns să reîncep să citesc și să descopăr atâtea cărți minunate dacă nu aș fi citit despre ele pe alte bloguri sau prin newsletters. Cărți care erau recomandate de oameni pe care nu-i cunosc, cu care nu am vorbit niciodată și habar nu au de existența mea, nici măcar nu locuim pe același continent, dar totuși m-au influențat enorm. Și sunt ultra recunoscătoare că am dat o șansă cărților despre care vorbeau.

Am revenit la stadiul în care citesc orice, oricând. Acum am și eu o bibliotecă neîncăpătoare, precum aveau părinții mei.

Dacă măcar unul din voi, cei care mă citiți, ajunge să citească una din cărțile despre care scriu și să învețe ceva din ea, atunci o să consider că a meritat să trec peste toți acești monștri din capul meu și să investesc energie în a scrie cuvintele de față.




3 Comments

  1. Așteptăm articolul cu recomandările. happy

  2. Eu si acum mai descopar carti foarte interesante dupa ce am inceput sa cercetez link-urile din articolul cu lectiile de productivitate. Cireasa de pe tort a fost in decembrie cind in aceeasi in zi in care mi-am comandat (in RO) Tools of titans am vazut si articolul tau happy.
    Multumesc pentru inspiratie!

  3. Legat de citit aproape că nu am ce spune. Am crescut într-o casă în care tata a construit personal a treia bibliotecă, mare cât un hol lung, pentru că bani să o cumpere nu avea și nici cărțile pe care le cumpăra nu mai aveau unde sta. Am ajuns să-mi spun că nu mai am când citi. Sau poate că se iau prea multe lucruri din mine și trebuie să plătesc și eu cumva, nu? Și culmea, soția cumpără cărți, avem și Kindle… deci am întruni toate condițiile happy
    Și da, la vremea aceea am devorat tot ce am găsit. OZN-uri, clasice, manualul de sexologie (ăsta m-a ajutat să ajung la doctor doar când îmi duceam prietenii acolo, că habar nu aveam ce li se întâmpla big grin), istorie… pune totul la socoteală.
    Și-ți mulțumesc pentru articolul ăsta, simt că-mi poate da un mic ajutor să revin la unele obiceiuri, lăsate baltă de multă vreme.
    Și mulțumesc și pentru piesă. Habar nu aveam de ea (na, eu și lumea mea de rocker), dar e tare mult blues în ea, așa că-mi place la nebunie happy

Leave a Reply