Cum mi-am petrecut ziua alegerilor parlamentare ca observator independent

img_20161211_162014

Scriam zilele trecute că m-am înscris ca observator independent la alegerile parlamentare. Am revenit cu follow-up, dar dacă vă așteptați să vă spun lucruri spectaculoase sau scandaloase întâmplate prin secții, să știți că n-o să se întâmple – experiența mea a fost marcată de liniște și pace.



– Am fost observator independent, m-am înscris prin platforma FiecareVot.ro și am fost acreditată de ONG-ul Funky Citizens. Am fost aproximativ 2.000 de voluntari înscriși prin această platformă, din câte am înțeles.

– Independent = n-am susținut (public) niciun candidat, niciun partid. Nici pe social media, nici în discuțiile din secția de votare, a fost un subiect pe care nu l-am deschis niciodată. N-am purtat sau afișat însemne electorale, am evitat să ne îmbrăcăm în culorile vreunui partid, n-am îndemnat pe nimeni să voteze pe cineva, n-am participat la niciun eveniment de campanie etc.

– Nu am primit niciun ban sau orice fel de beneficiu, doar onoarea de a verifica dacă procesul de votare se desfășoară corect. Să observăm (și semnalăm) dacă legea este încălcată, dar și bunele practici.

– ONG-urile au ținut sesiuni de traininguri în București (au fost și traininguri online, înregistrate video). Am avut un manual de 50 de pagini care era super bine structurat, cu tot ceea ce trebuia să facem în ziua votării. Am avut un call center la dispoziție în ziua votării, în caz că aveam întrebări sau se întâmpla ceva.

– Am fost observator mobil, ceea ce înseamnă că n-am stat într-o singură secție de dimineață până seara, ci am petrecut timp în mai multe secții (m-am deplasat între ele cu mașina proprie).

– Am făcut echipă cu Andra Zaharia, am vizitat 9 secții în total, toate din sectorul 6. Am început cu o școală din Militari (cea unde votez eu de obicei), am fost acolo la 6 dimineața, la 7 s-a deschis pentru votare, la 8 și ceva am plecat. Până seara am vizitat celelalte 8 secții care ne-au fost alocate, toate la 2 școli din Giulești. Pentru ultima etapă, cea cu numărarea voturilor, ne-am întors la una dintre secțiile pe care deja le vizitasem.

– Am stat încontinuu în secții, de la 6 dimineața până la 1 noaptea (am fost un caz fericit, alții au terminat mult mai târziu). Tot în secții am ronțăit și mâncarea pe care ne-o adusesem de acasă. Ne-am luat pauze scurte doar pentru a merge la baie.

– Am avut o aplicație pe telefon dezvoltată de Code 4 Romania, prin care completam și depuneam în timp real formulare pentru fiecare secție pe care o vizităm. Am avut un tip de formular pentru secția în care am stat la deschidere, un alt tip pentru secțiile unde doar am observat cum se votează, și un alt tip pentru secția unde am stat după închidere, pentru numărat voturile.

– Dacă tot așteptați să vă spun și ceva de rău privind procesul votării, să știți că nu am ce. Am fost primite ok peste tot, toată lumea a cooperat cu noi, n-am avut niciun fel de probleme. Totul s-a desfășurat conform legii. Dacă au existat incidente, a fost urmată procedura menționată în lege. Nu știu dacă este din cauză că erau speriați de noi sau de ceilalți reprezentanți, sau deoarece președinții de secție erau fermi și corecți și cunoșteau legea foarte bine, sau din cauză că de data asta a fost filmat procesul numărării voturilor sau că a existat procesul de verificare a actului de identitate sau nu s-a mai putut vota prin alte județe. Sau poate pur și simplu am avut noi noroc. Sau chiar au fost cele mai corecte alegeri. Chiar nu știu.

– Legat de oamenii care veneau să voteze: am prins câțiva tineri (până în 35 de ani) la 7 dimineața, care au venit primii să voteze – presupun că se duceau la muncă după aia. Am mai prins alții târziu, pe seară, în ultimele două ore de votare. Pe cei care aveau maxim 20 de ani îi țin minte și acum (au fost doar doi). În rest majoritar pensionari, inclusiv oameni de peste 90 de ani, oameni în cârje sau cu cadru, cărora le lua chiar și jumătate de oră să intre și să iasă din secție. Fix așa cum arată și statisticile de aici.

– Secțiile aveau maxim 1.200 de oameni înscriși pe liste. Excepție a fost secția mea din Militari, unde erau 2.000 de oameni.

– Tabletele Lenovo prin care erau scanate actele de identitate ale oamenilor au funcționat ok. Cu excepția unor „sughițuri” de maxim un minut, când se mai bloca sistemul, n-au existat probleme.

– Mulți oameni din comisii care se mirau că suntem observatori independenți, că facem asta din proprie inițiativă și că nu primim nimic la schimb. Presupun că fie nu ne-au crezut că într-adevăr nu ne-am ales cu nimic, fie ne-au considerat fraiere.

– Noi n-am avut voie să ne atingem de nimic, ceea ce a fost un pic ciudat, că ai în permanență impulsul să sari în ajutorul celorlalți, nu doar să stai în umbră în timp ce toți ceilalți se agită.

– În niciuna din secții nu a fost folosită urna mobilă (cea pentru alegătorii care nu se pot deplasa din motive de boală / invaliditate). A existat o singură cerere, pentru un alegător care avea hipertensiune, dar a fost respinsă – tensiunea ridicată nu este motiv întemeiat de urnă mobilă. Nu știu dacă este din cauză că lumea de la oraș nu știe că există urnă mobilă sau cei care deja nu se mai pot deplasa nu mai sunt interesați să voteze.

– După ora 21 s-a închis secția în care eram și n-a mai avut nimeni voie să iasă până nu terminam cu numărarea voturilor și procesele verbale. După ce te trezești în jur de 4 dimineața și petreci 15 ore într-o secție, acest proces este inuman și extrem de dureros. Noi am avut noroc și am stat doar până la 1 noaptea, fiindcă s-au desfășurat corect toate etapele, însă știu că au fost cazuri când s-a stat până dimineața. De abia aștept să vină ziua când se va trece la vot electronic (da, știu, mai durează, populație îmbătrânită și care nu s-ar descurca, apar metode noi de fraudare etc).

– Legat de procesul de numărare a voturilor: totul s-a desfășurat corect, așa cum scria în lege: președintele secției a luat fiecare buletin de vot în parte, a răsfoit toate foile în fața camerei de filmare (tabletei) și a rostit cu voce tare rezultatul. USR și PSD au primit un număr aproape egal de voturi, iar PNL era pe la jumătate din numărul lor.



***

Atunci când m-am înscris ca observator, nu prea știam la ce să mă aștept. Am încercat să mă pregătesc psihic pentru orice – am citit experiențele celor care au mai fost observatori, am stat de vorbă cu ei, am fost la training, am citit tot manualul observatorului și orice alte informații care m-ar fi putut ajuta în ziua votării. Am și avut noroc de o super parteneră.

Gândul principal cu care am rămas după această experiență? Este cel mai epuizant lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu mă așteptam să mă obosească atât de rău – psihic și fizic. Nu se compară cu nimic altceva ce am făcut până acum, nici cu zilele mele de condus mii de kilometri încontinuu după puține ore de somn, nici cu concursurile de alergare, nici cu toate nopțile petrecute muncind.

Luni dimineață mi-a luat aproape 2 ore să mă mobilizez să mă dau jos din pat, după care am semi-zăcut. Am avut norocul că n-am avut nimic urgent de făcut, însă sunt mulți alți observatori care s-au trezit la prima oră și s-au dus la muncă, normal, ca în oricare altă zi.

Dar nu regret nimic și sigur voi repeta experiența.

***

Mulțumesc celor de la FiecareVot.ro că au oferit această șansă. Și tuturor celorlalți voluntari implicați.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

2 comentarii

2 comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui pyuric Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed