Aseară, după un antrenament 321sport pe pantele din Tineretului, antrenament care m-a făcut să descopăr glande sudoripare unde nici nu știam că există (cine-și imagina că pleoapele pot transpira în halul ăsta?!), ne-am dus să „stingem” cu o bere și să discutăm despre cum ar arăta orașul ideal pentru alergători.
Am pornit de la situațiile utopice, cum ar arăta pistele de alergare dacă un oraș ar trebui construit de la 0 și ar avea buget nelimitat. N-am uitat nici de realitate, de felul în care arată în acest moment infrastructura din București, ce-ar putea fi corectat ușor, și ce-am văzut noi că se practică prin alte țări.
Discuția noastră, precum și răspunsurile la un chestionar pe aceeași temă, vor fi utilizate de Dana Milea în cercetarea ei de doctorat. Dana este colega noastră de alergare dar și urbanist – ziua o găsiți predând la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Ea a pornit de la ideea că este necesar un studiu amplu despre cum ar trebui amenajate traseele de alergare și ce condiții ar trebui să îndeplinească. În acest moment nu există în literatura de specialitate (de urbanism) un ghid despre cum arată orașul ideal pentru alergători. Nu a fost făcut așa ceva nici în România, nici în afară.
Pe termen lung, planul va fi să punem în aplicare tot acest feedback (prin asociația 321sport), astfel încât să lăsăm moștenire copiilor și nepoților orașe mai prietenoase cu oamenii care fac sport.
Sunt lucruri care sigur nu vor putea fi implementate în următorii 10 ani – cel puțin – mai ales având în vedere ritmul din ultimele două luni, când parcă am luat-o în sensul opus decât ar fi normal. Dar trebuie să pornim de undeva, nu?
Câteva lucruri pe care le-am discutat aseară – chestii de bază care ar trebui rezolvate (sunt de bun simț, echilibrate, nu vă gândiți că urmează să înșir OZN-uri):
1. Iluminatul stradal.
În unele parcuri există porțiuni întregi unde nu vezi pe unde calci, e beznă de-o tai cu cuțitul. Presupun că nu e nevoie să explic de ce nu e ok și cât de periculos este acest lucru.
2. Lipsa toaletelor publice.
Unele zone au toalete peste toalete, în altele poți să mergi și juma de oră și să nu găsești nimic.
Asta nu e o problemă doar pentru alergători, ci și pentru oamenii care vor să se plimbe seara prin oraș – ai nevoie să te duci la toaletă și nu ai unde. Nu-ți mai vine să bei apă de teamă să nu-ți explodeze vezica când ai ieșit la plimbare în ditamai capitala europeană (sună stupid acum că pun asta în scris, dar chiar e o problemă, mai ales ca femeie).
Cele mai multe toalete sunt bombe, ți-e frică să te apropii de ele la cum miros, le simți de la o poștă distanță. Cele care se spală singure sunt extrem de puține și se închid foarte devreme (după 23:00 gata).
Nu exagera cu nimic Andressa când zicea că e o mare capitală a fecalelor.
3. Cișmelele amplasate la distanțe mult prea mari.
Altă problemă banală, mai ales pe canicula asta: vrei să te hidratezi și n-ai cu ce, n-ai de unde.
Dacă dai o tură de lac în Herăstrău, ai țâșnitoare doar la intrarea pe tură, la Pescăruș, unde încep terasele. După aia mai găsești de abia la Hard Rock Cafe, când aproape termini tura și intri pe Aleea Trandafirilor. De acolo, mai ai vreo 3 cișmele pe o distanță foarte mică.
Ar trebui amplasate mai echilibrat – una la un kilometru, să zicem.
Nu intru în finețuri de genul „le desființează peste iarnă și primăvară”, că totuși am avut 20+ de grade de Crăciun. Și în februarie. Deci nu știu dacă aveau cum să înghețe.
4. Poluarea la un nivel alarmant.
A scris și Nwradu la un moment dat despre asta: despre sportul făcut în oraș și despre cât de poluat este Bucureștiul.
Aici este un mix de factori, sunt mai multe chestii care trebuie discutate.
În primul rând, în România este muuult prea ieftin să ai mașină (presupun că n-am de ce să extind punctul ăsta).
În al doilea rând, legi există, dar trebuie și cineva care să verifice că sunt respectate. De ce le este permis tuturor gioarselor de mașini să circule? De ce firmele de construcție permit mașinilor să iasă de pe șantiere fără să fie spălate, de e orașul plin de praf? De ce se toaletează aiurea copacii și se defrișează la greu? De ce, după ce se sparge asfaltul (indiferent de cine îl sparge și din ce motive), se peticește la loc după cum are fiecare chef, nu după cum era în starea inițială, de ajungi să ai 400 de tipuri de pavaj pe 400 de metri? etc.
Trei la mână, trebuie puse la punct parcările și transportul în comun.
Nici nu ai loc să mergi pe trotuar de mașinile parcate, trebuie să ieși în stradă. Am prietene care sunt mame și sunt nevoite să o ia cu căruciorul pe stradă, să facă slalom printre mașinile parcate și cele în deplasare (nu intru în finețuri de genul rampe).
Oamenii s-ar deplasa mai mult pe jos sau cu transportul în comun, dacă ar exista alternative decente. Dacă ar avea loc pe trotuare. Dacă ar avea cum să se deplaseze prin oraș într-un mod civilizat și într-un timp ok.
5. Spațiul de care ai nevoie pentru a alerga.
Aici este vorba de spațiul pe care-l ocupi tu + buffer de siguranță, în cazul în care ai nevoie să te dai urgent la o parte fiindcă ți-a sărit ceva în cale. Cât de mare trebuie să fie acest spațiu? 75 de centimetri + 25 în stânga și 25 în dreapta?
Unele alei sunt foarte mici, dacă bagi pe ele și bicicliști, și alergători, și părinți cu cărucioare, și puști care prind Pokemoni, și cocalari scăpați în butoiul cu parfum, nu știu cât de zen tre să fii ca să reziști.
Tot aici aș trece și toaletarea vegetației de pe margine: există zone prin parcuri unde te trezești cu boscheți și crengi în ochi. Sau iarba înaltă până la genunchi.
Alte chestii importante: faptul că multe alei de parcuri sunt înclinate (pe termen lung ajungi să le simți) sau că ditamai rădăcinile de copaci au străpuns asfaltul și riști să-ți rupi gâtul. Mai ales în combinație cu ce scriam la primu unct.
***
Sunt multe de dezbătut după cum vedeți. Aseară am discutat mult mai multe, inclusiv variante de trasee de alergat prin București, cât de mult contează timpul pe care-l faci până ajungi într-un loc în care să poți alerga, ce bine ar prinde un metrou până la pădurea Băneasa (vise, taică!) etc.
Dacă vreți să contribuiți și voi la discuție – ba chiar vă rog să faceți asta, completați următorul chestionar – cu mențiunea că durează ceva:
Chestionar oraș ideal pentru alergători
Sau descărcați fișierul .doc pe care-l găsiți în introducerea din linkul de mai sus, îl completați și-l trimiteți pe mail.
Sau scrieți în comentarii aici cum vedeți voi lucrurile, dacă nu aveți chef de formulare.
***
P.S. colegu’ Radu are un vlog numit „Discover the world through its marathons„, dacă vreți să vedeți cum se aleargă prin alte orașe ale lumii:
1 comentariu. Leave new
În contextul unui consum masiv de mâncăruri procesate și zahăr (după al doilea război până spre anul 2000), alergatul a fost considerat multă vreme un sport sănătos. Dar în ultimii ani, având o educație culinară mai solidă, pe-„afară” încep să se prindă oamenii că alergatul (jogging mai lung de 20 de minute) pe termen lung, înafară de a îmbunătăți skillul de a alerga efectiv, are doar consecințe nedorite cum ar fi pierderea masei musculare și prin urmare scăderea metabolismului și daune ale încheieturilor (mai ales când mișcarea e executată pe asfalt). Practic e incomparabil mai sănătos să mergi la pas o oră decât să alergi o oră – chiar dacă ora aia e singura activitate „activă” a zilei. Drept urmare, în parcurile europene apar mici grupuri de aparate de fitness iar febra alergatului dispare încet – cu excepția celor care vor să fie buni la alergat, după cum ziceam. Nu vreau să scriu un roman (aceeași mizerie e și la clasele de kangoo jumps și alte „aerobice” remixuri după moda anilor ’80), doar voiam să subliniez de ce nicăieri nu pare a se organiza mediul urban pentru a sprijini alergatul.